Deputatul USR Claudiu Năsui a lansat critici dure în emisiunea Actualitatea, cu Tudor Mușat la adresa președintelui Iohannis, în contextul în care a pierdut sprijinul tuturor liderilor NATO în cursa pentru șefia Alianței. Claudiu Năsui consideră că prin această mișcare Klaus Iohannis a șantajat liderii occidentali pentru a obține o funcție importantă:
“Cred că toată experiența aceasta a președintelui Iohannis a fost de fapt o căutare a unei sinecuri pentru ce se întâmplă după ce își termină al doilea mandat. El a fost destul de ridiculizat în presa internațională, nu am văzut un singur articol în presa internațională care să îi dea o singură șansă în acest demers. A vrut să fie susținut de ultimii doi lideri, Erdogan și Viktor Orban. Nici ei nu îl mai susțin de ceva timp.
Practic, o candidatură făcută mai mult ca un șantaj ca să primească ceva și s-a dus la un moment dat și în SUA. De acolo a plecat cu un premiu al unui ONG și o poză cu președintele Joe Biden.
Discuția aceea cu Patriot, dacă îi dăm Patriot sau nu Ucrainei, pare că inclusiv această ultimă aventură e cumva simbolistică pentru mandatul președintelui Iohannis. Un mandat în care și-a căutat numai interesul propriu asta în timp ce problemele țării erau altele. Avem o problemă gravă care se profilează economică, avem deficit imens… Problema era de a rezolva lucrurile care chiar îi dureau pe români”.