Claudiu Năsui, despre o alianță de dreapta pentru prezidențiale: Nu poți să te aliezi ca să intre în turul 2 cel care e clasat pe locul 5. Cel mai eligibil dintre candidați este Elena Lasconi (VIDEO)

Publicat: 14 11. 2024, 18:40
Deputatul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei. Sursa foto: Claudiu Năsui / Facebook

Claudiu Năsui, candidat USR la alegerile parlamentare, a vorbit despre cursa pentru Cotroceni, joi, pe B1 TV, la „Bună, România!” cu Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, și s-a arătat de părere că o alianță de dreapta nu se poate face „ca să intre în turul 2 cel care e pe locul 5” în sondaje, ci pentru a-l propulsa în turul 2 pe „cel mai eligibil dintre candidați (…) – și acea persoană este doamna Lasconi”.

Claudiu Năsui (USR), pe B1 TV, despre o eventuală alianță de dreapta pentru prezidențiale

Întrebat despre declarația Elenei Lasconi cu privire la „amenințările” pe care le-ar fi primit, Claudiu Năsui a spus: „Nu trebuie neapărat să înregistreze ca ele să existe. Nu cred că doamna Lasconi neapărat își înregistrează conversațiile”.

„Presiuni se fac (…) și întrebarea este cât legitime sunt sursele acestea de presiune, adică dacă își doresc cu adevărat oamenii binele României, și anume să nu îl avem pe domnul Ciolacu Președinte, ar trebui, într-adevăr, poate o alianță pe partea din dreapta, dar o alianță ar trebui făcută în optica maximizării șanselor ei de reușită și atunci nu poți să te aliezi ca să intre în turul 2 cel care e pe locul 5 în ierarhie. Ar trebui să ne aliem ca să îl facem pe cel mai eligibil dintre candidați, cu siguranță, să intre acela în turul 2 – și acea persoană este doamna Lasconi”, a continuat deputatul USR.

Cum s-ar putea face această alianță

Întrebat cum poate fi stabilit candidatul de dreapta cu cele mai mari șanse, el a spus: „Domnul Ciolacu cu siguranță intră în turul 2. Noi am propus să agreăm trei sondaje de opinie și să avem și să avem și un arbitru, pe care noi l-am propus ca fiind Nicușor Dan și care să patroneze acest proces în care să avem trei sondaje și vedem cine este cel mai bine plasat ca urmare a celor trei”.

„Din păcate, lucrurile acestea sunt oricum extrem de tardive, pentru că oricum a trecut momentul în care se putea retrage un candidat oficial, dar măcar poate da un semnal de susținere, de exemplu, a doamnei Lasconi pentru a avea șansele cele mai mari să avem pe cineva în turul 2 care să îl poată bate pe domnul Ciolacu”, a mai declarat Claudiu Năsui.