Claudiu Năsui acuză Guvernul Ciucă: Vrea să cumpere cu bani publici tăcerea judecătorilor, ca aceștia să nu critice noile legi ale justiției, care ne duc pe noi toți și mai departe de Europa

Claudiu Năsui acuză Guvernul Ciucă: Vrea să cumpere cu bani publici tăcerea judecătorilor, ca aceștia să nu critice noile legi ale justiției, care ne duc pe noi toți și mai departe de Europa
Foto: Claudiu Năsui / Facebook

Claudiu Năsui, vicepreședinte USR și fost ministru al Economiei, acuză guvernul PSD – PNL – UDMR că vrea să cumpere tăcerea judecătorilor față de controversatele legi ale justiției cu banii românilor. Mai precis, la rectificarea bugetară, Guvernul Ciucă dă dintr-un foc toți banii câștigați de judecători în instanță. Până acum, „acești bani erau dați cu țârâita”, dar dintr-odată achitarea sumelor a devenit „o prioritate maximă”. Iar explicația e, spune Năsui, că fix acum coaliția vrea să treacă noile legi ale justiției, prin care „justiția devine și mai controlată politic”.

Năsui acuză Guvernul că vrea să cumpere cu bani publici tăcerea magistraților

„Guvernul vrea să cumpere tăcerea judecătorilor cu banii contribuabililor.

Nu de alta, dar vor să-și treacă în liniște noul pachet de legi prin care preiau controlul asupra sistemului de justiție, și au nevoie de liniște. Așa că vor da 1 miliard de lei din banii dumneavoastră direct pentru asta”, a scris Claudiu Năsui, pe Facebook.

Acesta a precizat apoi că în utima rectificare bugetară practic jumătate din creșterea cheltuielilor cu salarizarea din tot statul român se află la Ministerul Justiției: „O sumă colosală de împărțit între foarte puțini”.

Liderul USR a susținut că este vorba despre banii câștigați de judecători în instanță. Până acum, ei erau plătiți puțin câte puțin, dar acum au devenit brusc o prioritate și Guvernul vrea să achite toate sumele – 1 miliard de lei dintr-un foc.

„De ce banii care veneau puțin câte puțin, subit se dau toți deodată? Pentru că, ce să vezi, săptămâna asta, același guvern a dat un nou pachet rușinos de legi ale justiției prin care justiția devine și mai controlată politic.

Iată marea prioritate. Să fie mulțumiți judecătorii că primesc niște bani și să nu critice noile legi ale justiției. Adică acele legi care ne duc pe noi toți și mai departe de zona Schengen și de Europa în general”, a mai scris fostul ministru, pe Facebook.

Mesajul lui Claudiu Năsui pentru judecători

Claudiu Năsui le-a transmis apoi magistraților să nu se lase cumpărați pentru că și ei, și copiii lor tot în România vor trăi.

„Dragi judecători din România. PSD-PNL și-ar dori ca România să fie precum Belarus. Nu vă lăsați cumpărați de ei. Banii aceștia, așa cum vin, așa și pleacă. Iar după ce îi veți cheltui tot în România veți trăi. Poate și copiii dumneavoastră. Nu merită să rămâneți tăcuți în fața mizeriilor care se petrec și de care vom suferi pe termen lung.

Nu vă lăsați cumpărați pentru o pungă de arginți. Miza independenței justiției este mult mai mare”, a transmis Năsui.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`