Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor vine cu clarificări, după ce pe site-ul instituției a fost publicat un ordin de ministru care prevede ca după ce vor fi realizate hărți de sunet pe o rază de 30 de kilometri în jurul aeroporturilor, vor fi izolate fonic și locuințele. De asemenea în aceste zone nu se vor putea construi școli sau spitale. Această izolare fonică nu va fi însă realizată din banii rezidenților acestor zone ci administrațiile locale se vor ocupa, conform unui răspuns dat de Ministerul Mediului în urma unei solicitări B1.ro. Proiectul de ordin este supus dezbaterii publice pe site-ul instituției.
’’Proiectul de Ordin respectă prevederile Legii nr. 121/2019, iar izolarea fonică a clădirilor rezidențiale existente NU VA FI ÎN SARCINA LOCUITORILOR, ci se va realiza de către autoritățile administrației publice locale prin dezvoltarea de programe în acest sens în conformitate cu prevederile art. 50 lit. e) din Legea nr. 121/2019” se arată în răspunsul primit.
Proiectul prevede mai multe măsuri pentru a reduce poluarea fonică la toate aeroporturile din țară și este inițiat în urma unor reglementări UE menite să reducă zgomotul din jurul aeroporturilor.
“În baza evaluării realizate la alin. (1) lit. a), administrațiile aeroportuare solicită autorităților administrației publice locale care administrează localitățile aflate în jurul aeroporturilor pe o rază de 30 Km, să ia în considerare în Planul de Urbanism General zonele liniștite și zonele identificate în hărțile strategice de zgomot cu valori mai mari decât valorile limită și să stabilească prin Regulamentul local de urbanism aferent Planului urbanistic general, restricții și recomandări specifice care să conducă la o izolare fonică adecvată a locuințelor față de zgomotul exterior, precum și interzicerea construirii de construcții noi de învățământ și/sau de sănătate, în conformitate cu prevederile art. 50 lit a) – d) din Legea nr. 121/2019 și să aplice prevederile art. 50 lit. e) din Legea nr. 121/2019”
Iată etapele implementării acestor măsuri:
“ART. 50 din Legea nr. 121/2019 privind evaluarea și gestionarea zgomotului ambiant, specifică următoarele:
Autorităţile administraţiei publice locale care administrează aglomerările prevăzute în anexa nr. 7 sau, după caz, care administrează localităţile adiacente drumurilor principale, căilor ferate principale, aeroporturilor principale, aeroporturilor urbane şi porturilor care se stabilesc conform prevederilor art. 88 şi 89 au următoarele obligaţii:
a) după realizarea hărţilor strategice de zgomot şi în baza datelor furnizate de acestea, stabilesc zone liniştite în interiorul aglomerărilor, cu respectarea prevederilor art. 2 lit. b);
b) limitele zonelor liniştite stabilite conform prevederilor lit. a) se introduc în Planul urbanistic general;
c) zonele identificate în hărţile strategice de zgomot cu valori mai mari decât valorile-limită stabilite conform prevederilor art. 91 alin. (3) se preiau în cadrul Planulurbanistic general;
d) în cazul zonelor identificate conform prevederilor lit. c) se stabilesc, prin Regulamentul local de urbanism aferent Planului urbanistic general, restricţii şi recomandări specifice, care să conducă la o izolare fonică adecvată a locuinţelor faţă de zgomotul exterior, precum şi interzicerea construirii de noi construcţii de învăţământ şi/sau construcţii de sănătate
e) în cazul clădirilor rezidenţiale, de învăţământ sau de sănătate existente în zonele identificate conform prevederilor lit. c), autorităţile administraţiei publice locale pot dezvolta programe de izolare fonică pentru îmbunătăţirea izolării fonice a acestora”.
„Față de cele prezentate anterior, reiese clar că autoritățile administrației publice locale au obligația să stabilească prin Regulamentul local de urbanism aferent Planului urbanistic general, restricţii şi recomandări specifice, care să conducă la o izolare fonică adecvată a locuinţelor faţă de zgomotul exterior, precum şi interzicerea construirii de noi construcţii de învăţământ şi/sau construcţii de sănătate, iar în cazul clădirilor rezidenţiale, de învăţământ sau de sănătate existente, autoritățile administrației publice locale pot dezvolta programe de izolare fonică pentru îmbunătăţirea izolării fonice a acestora”, se arată în răspunsul primit de la Ministerul Mediului.