Ciucă și Bode ar fi copiat modificările din Codul Penal prin care îi trimit pe protestatari la închisoare, susține un lider Europol
Apar noi detalii despre proiectul de lege controversat prin care Nicolae Ciucă și Lucian Bode vor să modifice Codul penal prin impunerea unor sancțiuni mult mai aspre celor care participă la proteste. În plin scandal al tezelor de doctorat plagiate, cei doi ar fi copiat inițiativa din legislația existentă până în 2014, susține preşedintele Sindicatului Europol, Cosmin Andreica.
Ciucă și Bode ar fi copiat proiectul de lege prin care vor înăsprirea pedepselor
“În acest pachet de modificări propus de către premierul Ciucă şi ministrul Bode – pentru că este important de precizat cine este iniţiatorul acestor modificări, vorbim despre nişte iniţiatori de forţă – nu pot să nu vă spun că, având în vedere dubiile cu privire la cele două personalităţi mi-am pus întrebarea dacă nu cumva le-au copiat de undeva. Parte din ele sunt copiate pentru că înainte de modificările Codului Penal din 2014 cuantumurile pedepselor pentru parte din aceste infracţiuni într-adevăr erau la acelaşi nivel ca şi cel propus acum. În 2014 am avut parte de o înlesnire a pedepselor pentru diferite infracţiuni şi de reconfigurare a unora dintre ele”, a afirmat Cosmin Andreica.
El a criticat lipsa fundamentării pe baza căreia apar aceste propuneri de modificare a pedepselor.
“Simţeam nevoia să văd o fundamentare care să se raporteze la cifre şi la statistici, adică să vedem că numărul de infracţiuni de tulburare a ordinii şi liniştii publice a crescut cu X procente sau cu Y procente, să vedem o jurisprudenţă pe astfel de fapte, adică ce fel de pedepse s-au aplicat din 2014 de la ultima modificare a Codului Penal pe aceste infracţiuni până în prezent. Nu avem nimic în sensul acesta, nu avem niciun fel de informaţii în nota de fundamentare şi nici ulterior nu am văzut ca cineva să aibă acces la astfel de informaţii şi există o oarecare temere a societăţii civile cel puţin cu privire la câteva infracţiuni pe care dacă le citeşte un cetăţean de rând ar putea inclusiv în situaţia în care avem parte de o adunare publică, un protest, dacă unul dintre participanţii trage de gard şi jandarmul la fel, de cealaltă parte trage de gard, se poate considera că a produs prin acţiunea sa tulburarea ordinii şi liniştii publice şi se circumscrie acestei fapte”, a afirmat Cosmin Andreica la Prima Tv.
Ciucă și Bode, din nou în mijlocul controverselor
Ministrul de Interne Lucian Bode a anunţat marţi că a depus la Senat, împreună cu prim-ministrul Nicolae Ciucă, o iniţiativă legislativă de modificare a Codului Penal care a creat numeroase critici după ce modificările propuse la articolul referitor la tulburarea ordinii şi linişte publice prevăd pedepse mult mai aspre.
Cei doi lideri liberali propun eliminarea variantei amenzii, rămânând doar pedeapsa cu închisoarea, dar de la 1 la 5 ani şi adaugă şi o prevedere explicită pentru situaţia în care fapta este săvârşită de ”2 sau mai multe persoane împreună” sau de către o persoană având asupra sa ”o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanţă sau un animal, ce pot pune în pericol viaţa, sănătatea ori integritatea corporală a perrsoanelor”, caz în care pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
De asemenea, mai propun majorarea cu o treime a limitelor pedepselor pentru lovirea, vătămarea corporală, loviturile sau vătămările cauzatoare de moarte şi hărţuirea, hărţuirea unui minor, precum şi eliminarea posibilităţii amenzii ca sancţiune în cazul infracţiunilor de ultraj şi ultraj judiciar şi înlocuirea sa cu închisoarea.