Ciprian Nica: Dosarul lui Marko Attila nu se mai află la Comisia juridică. Este posibil să fie la Biroul permanent

Publicat: 03 03. 2015, 13:26
Foto: evz.ro

Dosarul deputatului UDMR Marko Attila Gabor nu se mai află în Comisia juridică de la Camera Deputaților, a declarat marți vicepreședintele comisiei Ciprian Nica, informează Agerpres.

„Biroul permanent ne-a transmis nouă, comisiei, posibilitatea de a îi da noi dosarul, dar conform procedurii noi am predat dosarul imediat ce am avut pe ordinea de zi această problemă, noi nu avem nici măcar o copie. E posibil ca dosarul să mai fie la Biroul permanent, eu cred că normal după legea arhivelor ar trebui să fie la Biroul permanent, prin urmare mingea este în terenul Biroului permanent”, a spus Ciprian Nica, adăugând că deputatul UDMR poate veni la Parlament să-și consulte dosarul.

Marko Attila Gabor a trimis săptămâna trecută Biroului permanent al Camerei Deputaților o scrisoare, solicitând să i se trimită cererea ministrului Justiției privind încuviințarea arestării sale preventive și dosarul său.

Deputatul este urmărit penal în dosarul Alinei Bica. Parlamentarul este acuzat de abuz în serviciu, el fiind membru în Comisia de Despăgubiri atunci când omul de afaceri Gheorghe Stelian ar fi primit o despăgubire supraevaluată.

Marko Attila ar fi plecat la Budapesta chiar în ziua în care colegii săi au încuviințat cerea de arestare formulată de DNA.

Într-un alt dosar, deputatul UDMR a fost condamnat la sfârșitul anului trecut la trei ani cu suspendare pentru retrocedarea ilegală a unei clădiri.