Ciprian Dobre, vicepreședinte PNL: „Sunt mulți colegi care se pot califica pentru calitatea de prim-ministru desemnat”
Vicepreședintele PNL, Ciprian Dobre, a declarat miercuri seara în emisiunea Actualitatea, cu Tudor Mușat, că în desemnarea viitorului premier un rol important îl va avea președintele Klaus Iohannis. Acesta a subliniat că sunt mulți colegi liberali care se pot califica pentru calitatea de prim-ministru desemnat:
“Acest aspect a fost avut în vedere aseară la ședința de Birou Executiv, unde hotărârea pe care am adoptat-o nu am avansat un nume și prenume. În economia negocierilor pentru programul de guvernare dar și pentru desemnarea prim-ministrului care să adune această majoritate trebuie să avem în vedere atributul constituțional al președintelui de desemnare a prim-ministrului. Președintele Iohannis este cel care desemnează prim-ministru. În ceea ce privește PNL, sunt mulți colegi care se pot califica pentru calitatea de prim-ministru desemnat”, a precizat Ciprian Dobre.
Acesta a precizat că nu a fost avansat niciun nume de premier, tocmai pentru că s-a dorit flexibilizarea unei viitoare nominalizări.
“A mai fost o dată nominalizat domnul Nicolae Ciucă. Decizia privitoare la președintele partidului a fost anterioară. Și astăzi în opinia noastră acesta a fost motivul pentru care nu am nominalizat, pentru a crea o flexibilitate, lăsând posibilitatea președintelui României și echipei de negociere pentru a aduce o majoritate.
L-am auzit pe președintele Cîțu că a repetat d emai multe ori, că decizia noastră este una flexibilă care deschide posibilitatea ca mai mulți dintre colegii noștri să poatăfi desemnați prim-miniștri de către președintele României”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.