Ciprian Dobre (PNL): George Simion nu reprezintă un pericol la adresa PSD-ului, ci la adresa democrației și orientării noastre Euro-Atlantice, așa cum o știm cu toții (VIDEO)

Publicat: 13 11. 2024, 19:39
Ciprian Dobre, vicepreședinte PNL. Sursa foto: Ciprian Dobre / Facebook

Ciprian Dobre, președintele PNL Mureș și candidat la alegerile parlamentare, a afirmat în emisiunea „Bună, România”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, pe B1 TV, că George Simion reprezintă un pericol pentru democrație și pentru orientarea Euro-Atlantică a României. El a subliniat că acest pericol nu este îndreptat doar împotriva PSD-ului, ci afectează întreaga democrație din țară.

„Așa am ajuns la guvernare cu PSD-ul”

Dobre a fost întrebat de ce face PNL alianțe cu AUR-ul.

“În primul rând, să rămânem pe focusul nostru și anume candidatura la președinția României.

Dacă trecem în local, facem și analiza localelor. În județul Mureș, din 102 unități administrative-teritoriale avem 40 la UDMR.

Din restul care mai rămân de 62, PSD-ul a făcut cel puțin în vreo 9 consilii locale alianță cu AUR, dar asta nu e o problemă pentru că s-ar putea să fie 3 formațiuni reprezentate, PSD, PNL și AUR și se întâmplă să nu ai soluții. Noi cum am intrat la guvernare cu PSD-ul? Am intrat că USR-ul făcea  semnături pentru moțiune de cenzură împotriva propriului guvern.

Așa am ajuns la guvernare cu PSD-ul.

În ceea ce privește pericolul pe care George Simion îl reprezintă, nu-l reprezintă la adresa PSD-ului, să ne înțelegem. El reprezintă un pericol la adresa democrației și orientării noastre Euro-Atlantice, așa cum o știm cu toții”.

„Marcel Ciolacu, dacă a primit această informare, el răspunde, potrivit legii siguranței naționale”

Întrebat dacă George Simion este sau nu cu rușii, Dobre a răspuns:

“Păi este. Un lucru aș vrea să-l subliniez, pentru că în toate aceste declarații ale premierului Marcel Ciolacu dumnealui încearcă să insiste pe două chestiuni, și anume, ba s-a întâlnit în Basarabia și în Ucraina cu agenți ai unor servicii secrete, pe de o parte, când sunt întrebați în România a acționat în acest mod? ‘Păi asta încă nu știm, că e secret’. Domnule, numitorul comun este comportamentul unui cetățean român.

Acesta este numitorul comun, chiar dacă polonezii, ucrainenii, basarabenii ne-au dat aceste semnale, ei ne-au dat aceste semnale dacă ni le-au dat sub această rezervă, evident, dacă nu minte până la capăt Marcel Ciolacu, cum ne-a obișnuit, numitorul comun este faptul că omul ăsta care face aceste lucruri sau pune în pericol anumite lucruri în legătură cu democrația este cetățean român, iar Marcel Ciolacu, dacă a primit această informare, el răspunde, potrivit legii siguranței naționale. Beneficiarul de informații nu primește informațiile acestea ca să le disemineze cu nepoții sau cu soția”.