Ciprian Ciucu, președinte PNL București și primar al Sectorului 6, a declarat că greva de la STB este ilegală, imorală, penală și politică, context în care liberalul a solicitat PSD „să se delimiteze” de Vasile Petrariu, liderul sindicatului reprezentativ din societatea de transport public.
„Greva de la STB este ilegală. O hotărâre a unui instanțe de judecată este lege. Nerespectarea hotărâri înseamnă încălcarea legii. Greva de la STB este imorală. A fost declanșată odată cu apariția raportului de audit care arată, pentru prima dată, ceea ce știm cu toții: STB este furată de la mic la mare de 30 de ani. Directorul tocmai centralizase anumite decizii (ore suplimentare, piese, carburanți etc.) pentru a reduce risipa și furtisagurile. Toată această situație a fost patronată de sindicatele postdecembriste și tolerată de primari”, a scris președintele PNL București, sâmbătă, pe Facebook.
Ciprian Ciucu spune că „deja s-a ajuns prea departe”.
„Greva de la STB este penală. Oamenii sindicalistului Petrariu, cel care si-a ținut bocancul zeci de ani pe gâtul RATB/STB, îi amenință pe șoferii care vor să respecte legea și să reia lucrul. Deja s-a ajuns prea departe! Situația este tensionată, autobuze au fost deja vandalizate și șoferii bruscați! Greva de la STB este politică. Sindicalistul care a orchestrat-o este momentan la fel de puternic cum era Rădoi deunăzi. S-a impus/a fost recrutat pe listele PSD. Să facem un exercițiu de imaginație: ar mai fi orchestrat el această grevă împotriva unui primar din partidul său? Nu”, a adăugat el.
Potrivit liberalului, Bucureștiul și bugetul municipalității au ajuns în actuala situație „și din cauza subvenției imense, subvenție din care se hrănește de 30 de ani un întreg sistem parazitar, deghizat în haine sindicale”.
„La prima mișcare în care se încearcă oprirea risipei și de creștere a eficienței, oamenii sunt mobilizați fix împotriva echipei care își asumă stoparea furturilor. Nici ei nu știau ce revendicări au în afară de „să plece directorul”. Se vede din lună, toată această conspirație politică este cusută cu ață albă”, a mai spus primarul Ciprian Ciucu.
Președintele PNL București a cerut PSD să se delimiteze de liderul sindical Vasile Petrariu.
„Cer PSD să se delimiteze Petrariu, să îl excludă din partid, și să nu îi mai alimenteze acestuia ego-ul de vătaf care a controlat zeci de ani cea mai mare societate din București! Bucureștenii s-au săturat de sindicaliștii vatafi de genul lui Rădoi și al lui Petrariu! Gândurile mele de bine și respectul meu se îndreaptă către șoferii care au înțeles ca sunt manipulați și au dorit sa reia lucrul!”, a conchis Ciprian Ciucu.