Cioloș, întrebat de reporterul B1.ro, dacă se pregătește o schimbare de conducere a alianței cu PLUS după eșecul lui Barna la alegeri: ”Nu avem ce președinție să împărțim”/ Barna: ”Povestea merge mai departe”
Liderii USR-PLUS dezmint informațiile potrivit cărora în cadrul Alianței s-ar negocia o schimbare de conducere după eșecul lui Dan Barna din primul tur al alegerilor prezidențiale.
Totul, în contextul în care, potrivit unor surse citate de G4 Media, una din variantele luate în discuție este preluarea lidership-ului Alianței de către PLUS.
Întrebat, de reporterul B1.ro dacă există negocieri în cadrul alianței pentru stabilirea unor noi condiții în baza cărora să funcționeze USR-PLUS și dacă este vorba inclusiv de o schimbare de președinte, Dacian Cioloș a răspuns: ”În primul rând, ce schimbare de președinte? I-am spus domnului Tăpălagă de ieri seară lucrul ăsta și m-a surprins că nu am fost contactat înainte de a publica o astfel de știre ca să fie clar care e și punctul meu de vedere. Noi aveam, la PLUS, convocată o convorbire telefonică cu membrii Consiliului Național încă de acum două săptămâni în care să discutăm pașii pe care îi facem în continuare ca să întărim acest proiect. Aceste proiect, în momentul de față, e coordonat de doi președinți ai celor două partide din alianță. Deci nu avem ce președinție să împărțim.
Discuția a fost și va fi în continuare exact depsre ce învățăminte tragem din europarlamentare și din această campanie pentru prezidențiale pentru că mai avem în față încă două momente-cheie pentru acest proiect politic, alegerile locale, pentru care trebuie să ne pregătim cu candidați unici cât mai repede, și alegerile parlamentare.
Pot să vă asigur, mai ales după discuție pe care am avut-o cu colegii din Colegiul Național, cel puțin pe partea PLUS, și sper să vină același mesaj și din partea USR, că acest proiect continuă, trebuie întărit și că învățămintele pe care le tragem din ceea ce s-a întâmplat trebuie să fie folosite ca să întărim acest proiect, cum îmbunătățim relația dintre noi ca să nu mai existe genul acesta de interpretări”.
”Povestea merge mai departe, continuăm lupta”, a spus, la rândul său, Dan Barna.
Klaus Iohannis a obținut 38% din voturi la primul tur al alegerilor prezidențiale, fiind urmat de Viorica Dăncilă, cu 22,33%, și Dan Barna, are aproape 15%, după centralizarea voturilor din toate secțiile din țară și diaspora, conform datelor Autorității Electorale Permanente.
Liderul USR Dan Barna și-a recunoscut înfrângerea la alegerile prezidențiale. Într-o conferință de presă susținută luni, Barna a susținut că s-a bazat pe o un electorat care s-a dovedit a nu fi chiar atât de numeros pe cât a crezut. (Detalii AICI)
Liderii USR-PLUS, Dacian Cioloș șiDan Barnaau anunțat, luni, că îl susțin pe Klaus Iohannis în turul doi al alegerilor prezidențiale. (Detalii AICI)