Premierul Marcel Ciolacu, liderul PSD, a declarat, joi, că problemele fermierilor sunt mai vechi, nu începute în timpul mandatului său, și că acestea se manifestă și în alte state UE, iar „În România s-au rezolvat cel mai repede”. Șeful Guvernului a vorbit și despre reforma sistemului bugetar, punctând că „sunt foarte multe locuri vacante pe care am să le desființez”.
„Majoritatea problemelor evocate de fermieri și transportatori s-au rezolvat”, a declarat Marcel Ciolacu, la Realitatea PLUS.
El a susținut apoi că în România problemele fermierilor s-au rezolvat mai repede decât în alte state: „Este un regulament deja aprobat și continuăm să solicităm Comisiei Europene, alături de Franța și alte stat mai dezvoltate economic decât România. În România s-au rezolvat cel mai repede problemele”.
Întrebat de ce nu a mers în stradă, la Afumați, să discute cu fermierii și transportatorii, el a răspuns: „Eu i-am primit pe protestatari a doua zi după declanșarea conflictului, când nu se coagulase o masă consistentă și nu exista o coerență în comunicare. Am vrut să văd unde sunt nemulțumirile, presupun că nu după 6 luni de mandat ale lui Marcel Ciolacu. După fiecare întâlnire, am avut întâlniri cu miniștrii”.
Șeful Guvernului a mai spus că sistemul bugetar e „foarte stufos” și e nevoie de o reorganizare. Aceasta ar urma să se încheie în iunie.
„Avem un sistem bugetar foarte stufos. Sunt foarte multe locuri vacante pe care am să le desființez, să ne încadrăm în cei 25%.
Familia social-democrată am susținut să creștem salariul minim european. Am în program scăderea impozitării muncii. Nu vrem impozitare progresivă cum este în Germania, dar dorim o impozitare a muncii cum e în Germania. Trebuie să existe un echilibru”, a mai declarat Marcel Ciolacu la Realitatea PLUS.