Ciolacu, în Londra, la deschiderea Forumului Economic România – Marea Britanie: „Vreau să convingem tot mai mulți șefi ai marilor companii britanice că România e o țară foarte bună pentru investiții” (VIDEO)
Aflat într-o vizită oficială de două zile la Londra, premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a participat și la deschiderea Forumului Economic România – Marea Britanie. Acesta a fost organizat pentru a promova investiţiile britanice în România, în domenii cu potenţial mare de dezvoltare.
Ciolacu, la Forumul Economic România – Marea Britanie
„Sunt deosebit de onorat să deschid acest Forum alături de Lordul Primar al orașului Londra și de reprezentanții mediului de afaceri românesc și britanic.
O spun direct, așa cum spui unor prieteni: interesul meu ca premier este să reduc numărul românilor care pleacă la muncă în străinătate. Și, pentru asta, îmi doresc ca astăzi să reușim împreună să convingem tot mai mulți șefi ai marilor companii britanice că România este o țară foarte bună pentru investiții.
În acest fel, avem o relație win-win: dumneavoastră găsiți noi oportunități de dezvoltare în România, iar noi ne păstrăm forța de muncă acasă și creștem economia locală”, a declarat premierul Marcel Ciolacu.
Lordul Primar al Londrei: Salutăm inițiativa premierului Ciolacu
La eveniment a participat și Lordul Primar al Londrei, Alastair King, care a declarat: „Salutăm această inițiativă a prim-ministrului Ciolacu, una care pune bazele unei comunicări directe și constructive între Guvernul României și City of London. Vrem să lucrăm și să tranzacționăm cu dumneavoastră și vrem să vedem multe domenii pregătite pentru colaborare”.