Ciolacu, despre susținerea de către PSD a unui candidat independent la prezidențiale: „Din punctul meu de vedere, Geoană nu e independent” (VIDEO)

Publicat: 06 07. 2024, 17:41
Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD. Sursa foto: Guvernul României / Facebook

Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a făcut sâmbătă noi declarații pe subiectul alegerilor prezidențiale. Asta în contextul în care a anunțat recent că va propune în Congresul PSD varianta ca partidul să susțină un candidat independent.

Întrebat ce s-a schimbat din 13 februarie, când spunea că PSD nu va susţine un independent la prezidenţiale, Ciolacu a spus că Mircea Geoană nu e independent: „Păi nu s-a schimbat nimic. Dacă vă referiţi la dl Geoană, de exemplu, dânsul, din punctul meu de vedere, nu e independent”.

Ciolacu: Discuții cu PNL, după votul românilor

Întrebat dacă PSD şi-ar dori un tandem cu PNL sau un acord între cele două partide, Ciolacu a precizat că vor decide după ce românii vor vota: „Un tango în doi!. Deocamdată am stabilit un calendar şi faptul că avem candidaturi separate. Toate deciziile se iau după ce vedem votul românilor. În funcţie de votul românilor, vedem cum continuăm, dar până atunci cred că nu are rost să avem vreo discuţie”.

Președintele PSD a mai spus că, în opinia sa, prezența la vot la parlamentare va fi „mare”, chiar dacă scrutinul se va desfășura chiar de Ziua Națională, deoarece nu va fi minivacanță și „românii doresc să-şi stabilească singuri destinul”.