Ciolacu, despre achiziția de BMW-uri: Curtea de conturi, cine e îndreptățit, să intre să facă lumină mai repede. Este o suspiciune de corupție

Publicat: 13 10. 2022, 12:19
Actualizat: 13 10. 2022, 13:17
Foto: Inquam Photos / George Călin

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, joi, într-un interviu pentru Evenimentul Zilei, în legătură cu achiziția celor 600 de BMW-uri de către Poliția Română, că ”este o suspiciune de corupție”.

Bavaria SRL, firma lui Michael Schmidt, prietenul președintelui Klaus Iohannis a fost unicul ofertant

„Curtea de conturi, cine e îndreptățit, să intre să facă lumină mai repede. Pentru că este un scandal care afectează un minister important din România, cel mai important minister pe timp de pace, ministerul de Interne. (…)

Este un atac asupra unui minister foarte important, care poate duce la o destabilizare a statului român și a ordinii publice. Este o suspiciune de corupție. Mai mult, este și o problemă a coaliției. Un decont care vine pe coaliție.”, a declarat președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, citat de EVZ.

Omul de afaceri Michael Schmidt și soția sa, Veronica Schmidt, au fost singurii care au participat la ceremonia din orașul german Aachen la care președintele Klaus Iohannis a primit premiul Carol cel Mare, sursă foto: captură YT

Poliția Română a finalizat pe data de 28 iulie procedura de achiziție și a semnat un contract cadru pentru achiziția de minim 300 de mașini/ maxim 600 de mașini BMW de la Automobile Bavaria SRL, firma lui Michael Schmidt, prietenul președintelui Klaus Iohannis.

Aceasta a fost unicul ofertant, după ce la licitația precedentă organizată în 2021 nu s-a prezentat nimeni din cauza ofertei de preț considerate prea mici în raport cu cerințele caietului de sarini. Poliția Română va cumpăra cu 38.000 de euro automobile BMW xi Drive, valoarea totală a contractului fiind de 98 de milioane de lei (aprox 20 milioane de euro).

Bode spune că achiziția a trecut prin toate filtrele de legalitate și că ”licitația este corectă”

Ministrul de interne, Lucian Bode, a prezentat, în urmă cu o săptămână, raportul Corpului de Control al Ministerului de Interne pe tema achiziției celor 600 de BMW-uri de la firma lui Michael Schmidt, prietenul președintelui Klaus Iohannis, despre care a spus că a trecut prin toate filtrele de legalitate și că ”licitația este corectă”.

Într-o conferință de presă, Bode l-a acuzat pe liderul USR, Cătălin Drulă că ar fi aprobat cererea de finanțare când era ministru, inclusiv detaliile tehnice.

Bode a refuzat să prezinte ziariștilor documentele complete, furnizând doar câteva extrase din contractul de finanțare, dar fără ca pe vreo anexă tehnică să existe semnătura lui Drulă sau o altă semnătură de la Ministerul Transporturilor.