Cine sunt cei trei liberali desemnați să conducă echipele de campanie ale PNL la alegerile de anul acesta (VIDEO)
Biroul Politic Naţional al PNL a decis ca Rareş Bogdan să conducă echipa de campanie a partidului la alegerile europarlamentare, Florin Roman la locale şi Dan Motreanu la prezidenţiale. Anunțul a fost făcut de Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL.
Stroe, despre șefii de campanie ai PNL
„PNL, în şedinţa structurii de conducere, a luat decizii importante. Prima e o decizie referitoare la stabilirea coordonatorilor echipelor de campanie ale PNL.
În ce priveşte localele, vicepreşedintele Florin Roman va asigura conducerea echipelor de campanie. Pentru europarlamentare, şef al echipelor de campanie va fi dl europarlamentar şi prim-vicepreşedinte Rareş Bogdan, iar în ce priveşte proiectul prezidenţial, pe care evident ni-l dorim şi pentru care deja ne pregătim, dl prim-vicepreşedinte Dan Motreanu va asigura conducerea echipelor de campanie”, a declarat Ionuţ Stroe, la finalul ședinței Biroului Politic Naţional al PNL.
Amintim că pe 9 iunie au loc alegerile europarlamentare și locale, prezidențialele vor fi pe 15 septembrie (primul tur) și 29 septembrie (al doilea tur), iar parlamentarele se vor desfășura pe 8 decembrie.
Florin Roman: Ne batem inclusiv cu PSD!
Florin Roman deja a exprimat viziunea sa asupra acestor alegeri.
„Primul mesaj către liberali este ca mergem peste tot separat cu excepția Bucureștiului și a municipiilor reședință de județ unde sunt primari USR în funcție. Deci ne batem cu toți inclusiv cu PSD! Sau mai ales cu PSD spun eu, la alegerile locale!
Au mai luat primari liberali și pe vremea lui Ponta și tot am câștigat alegerile prezidențiale! Așadar curaj, mobilizare, candidați valoroși și victoria va fi a noastră”, a transmis Florin Roman, pe Facebook.