Cine ar putea avea prioritate la cozile de la casierii. Cei care nu respectă regula vor plăti amendă

Publicat: 10 03. 2023, 10:57
Foto simbol: Pixabay

PNL propune ca femeile însărcinate şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani să aibă prioritate la casieriile unităţilor comerciale publice şi private, precum şi la serviciile oferite de acestea.

Se dorește protejarea unor categorii de persoane vulnerabile

Potrivit iniţiatorilor, propunerea legislativă are în vedere protejarea unor categorii de persoane care se află în situaţii speciale ce necesită o formă de protecţie deosebită, femeile însărcinate şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani.

Potrivit proiectului, ”femeile însărcinate şi/sau persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani au prioritate la casieriile unităţilor comerciale publice şi private, precum şi la serviciile oferite de acestea, cu excepţia cazurilor în care unităţile respective deţin case de marcat speciale pentru categoriile de persoane enunţate”, relatează news.ro.

De asemenea, ”în spaţiile de parcare de pe lângă clădirile instituţiilor publice şi ale unităţilor comerciale publice şi private, precum şi în spaţiile de parcare organizate, vor fi amenajate, rezervate şi semnalizate, cel puţin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de două locuri, pentru parcarea mijloacelor de transport folosite de femeile însărcinate şi/ sau persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani”.

Cine nu respectă noile reguli va plăti amenzi destul de piperate

Orice persoană care este martoră directă a încălcării prevederilor prezentei legi poate sesiza organelor abilitate săvârşirea acestei contravenţii.

(1) Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează:

a) nerespectarea prevederilor articolului 1 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 200 şi 1000 lei;

b) nerespectarea prevederilor articolului 2 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 200 şi 1000 lei;

c) nerespectarea prevederilor articolului 3 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 200 şi 1000 lei;

d) nerespectarea prevederilor articolului 4, săvârşită de către persoana fizică sau juridică, prin încălcarea obligaţiei de a amenaja locurile de parcare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 20000 şi 100000 lei;

e) nerespectarea prevederilor articolului 4, săvârşită de către persoana fizică sau juridică, prin încălcarea obligaţiei de a rezerva ori semnaliza locurile de parcare, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 2000 şi 5000 lei;

f) nerespectarea prevederilor articolului 4, săvârşită de către conducătorul unui mijloc de transport, care foloseşte, fără drept, locurile de parcare destinate a fi folosite de femeile însărcinate şi/ sau persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 şi 2500 lei.