China susține că SUA și Rusia trebuie să joace rolul principal în dezarmarea nucleară
China a arătat, joi, că Statele Unite și Rusia trebuie să joace rolul principal în privința dezarmării nucleare, asta după ce Barack Obama a afirmat că arsenalul nuclear global ar trebui diminuat, potrivit Mediafax.
„Noi apreciem să Statele Unite şi Rusia sunt ţările care deţin cele mai mari arsenale nucleare, şi anume ele trebuie, în primul rând şi în special, să poarte responsabilitatea dezarmării„, a declarat Hua Chunying, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei chineze.
Preşedintele Barack Obama a propus miercuri ca Statele Unite şi Rusia să îşi reducă cu o treime armele strategice nucleare şi reducerea arsenalelor nucleare tactice în Europa.