Primarul Sectorului 1, liberalul Andrei Chiliman, a declarat, joi, că fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a fost desemnat prin votul Delegaţiei Permanente a filialei drept candidat pentru un mandat de senator în acest sector, iniţiativa candidaturii fiind una comună, scrie Mediafax.
”Confirm desemnarea domnului Călin Popescu Tăriceanu drept candidat al PNL la Senat în Sectorul 1, prin votul colegilor mei din Delegația Permanentă a filialei. Candidatura lui Călin Popescu Tăriceanu în Sectorul 1 este o iniţiativă comună şi o decizie firească. Ne leagă o prietenie veche de 23 de ani, am parcurs împreună acelaşi drum politic şi împărtăşim aceeaşi viziune asupra valorilor liberale. Personal, îl consider pe Călin Popescu Tăriceanu una dintre cele mai reprezentative figuri ale liberalismului românesc de astăzi”, și-a declarat primarul Chiliman susținerea pentru fostul premier.
Potrivit negocierilor finalizate la nivelul USL, în Sectorul 1 PNL a cedat PC colegiul pentru Senat care a fost atribuit ACD, au declarat surse parlamentare. Astfel, în cele două colegii de senatori din Sectorul 1 ar urma să candideze un social-democrat şi un conservator, după ce la alegerile din 2008 Crin Antonescu a obţinut mandatul de senator într-un colegiu din acest sector.
În luna iulie, președintele PNL, Crin Antonescu, declara că speră ca Andrei Chiliman să fie dat afară din PNL, după ce a trimis o scrisoare către conducerea PNL, în care cerea explicații cu privire la acordul semnat de USL cu CNSC, în care se trata desființarea unor instituţii ca DNA, ANI, Curtea Constituţională, sau CNSAS.
Chiliman adresa acea scrisoare președintelui interimar PNL de atunci, Daniel Chițoiu, și întreba dacă ar fi semnat un protocol prin care acordă susținerea partidului a unui ”punct programatic de guvernare” ce prevede ”desființarea unor insittuții democratice fundamentale ale statului român ori a unor instituții indispensabile sănătății morale a societății românești”.
Crin Antonescu a declarat că ştie despre conţinutul discuţiilor pe marginea semnării documentului cu societatea civilă, partenerii USL venind cu o listă de revendicări, obiective pe care să le negocieze cu USL, dacă ajunge la guvernare.
„Am participat la cadrul discuţiilor, la idee, şi ştiu că au o listă care urmează să fie supusă, în intervalul definit acolo, până la începutul campaniei parlamentare, pe nişte puncte cerute de oamenii aceştia. Deci, nu înseamnă că Victor Ponta sau Daniel Chiţoiu sau Daniel Constantin au semnat că vor desfiinţa aceste instituţii”, a spus liderul liberal atunci.