Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, a explicat, joi seară, în cadrul emisiunii ”Aktualitatea B1”, de pe B1 TV, că cel care a trădat partidul nu este el, ci liderul formațiunii, Crin Antonescu.
”Într-un partid care se consideră lider democratic, nu trebuie să existe funcții de drept. Poate cu excepția celor care sunt onorifice. Rămân fidel principiului că valoarea și concurența trebuie să prevaleze în fața arbitralului și a bunului plac în interiorul PNL. Din cauză că eu am susținut că toți cei care intră în conducerea partidului să fie aleși uninominal, nu pe o listă a președintelui, să se prezinte în fața Congresului și să spună că doresc să fie în conducerea partidului, să aibă acest curaj și pe urmă să se supună votului tuturor membrilor Congresului. Ei, cum nu s-a făcut așa, s-a ales o listă cu președintele, pe urmă alte structuri de conducere în care oamenii să nu fie aleși, ci să fie membrii de drept. Părerea mea este că pentru asta exista o structură în PNL care era Liga aleșilor locali. Cine vroia dintre primari, dintre președinții de Consilii, nu aveau decât să o facă prezentându-se în fața Congresului și susținându-și candidatura uninominală”, și-a justificat acesta motivele care au dus la plecarea sa din conducerea PNL.
Întrebat cum comentează eticheta de ”trădător” pe care i-a pus-o liderul PNL, liberalul a explicat că nu dorește să intre în polemici cu acesta.
”Eu nu am trădat niciodată partidul, iar cu Antonescu nu am avut nicio înțelegere. El este cel care a încălcat valorile și principiile PNL”, a spus Chiliman.
De asemenea, acesta a acuzat cooptarea lui Mihai Stănișoară în PNL.
”Domnul Antonescu se acoperă încă o dată de ridicol prin aducerea lui Stănișoară. Acesta s-a remarcat prin două lucruri, când a fost consilierul lui Traian Băsescu și când a a vorbit despre comportamentul lui Antonescu”, a mai completat liberalul.