Chiliman, după excluderea din PNL: Astăzi, Crin Antonescu a avut câștig, dar partidul a avut numai de pierdut

Chiliman, după excluderea din PNL: Astăzi, Crin Antonescu a avut câștig, dar partidul a avut numai de pierdut

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, exclus din cadrul Partidului Național Liberal, a declarat, luni, că în urma votului Delegației Permanente a partidului, PNL rămâne total subordonat voinței și obsesiei de putere a lui Crin Antonescu.

”Am fost acuzat de Crin Antonescu că aș fi aderat la un alt partid sau la o altă doctrină politică, acesta fiind și unul dintre motivele excluderii mele. Nimic mai fals. Inițiativa România Liberală este o organizație non-guvernamentală, nu un partid politic, iar prin tot ceea ce am făcut, fac și voi face la IRL, voi apăra valoriile, principiile și politicile liberale de care s-a despărțit domnul Antonescu. Dacă cineva are o altă doctrină, acela este Crin Antonescu”, a declarat Chiliman.

Acesta a insistat că IRL nu a fost creată pentru a fi un adversar al PNL, ci pentru a fi o șansă pentru PNL de a promova politicile de care acesta s-a îndepărtat.

”Noi încercăm tocmai să aducem înapoi acest electorat pentru că ceea ce promovăm noi este exact ce așteaptă electoratul liberal astăzi”, a mai spus Chiliman.

Acesta a completat că ”promiscuitatea politică” de care a fost acuzat înseamnă ”să negociezi pe sub masă cu Blaga în timp ce ești la guvernare cu PSD-ul”.

”Azi, în Delegația Permanentă, Crin Antonescu a avut câștig de cauză, dar PNL a avut numai de pierdut și, din păcate, pierderea este această îndepărtare de principiile și valoriile liberale”, a mai spus Chiliman.

Delegația Permanentă a PNL a decis, luni, excluderea din partid a primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, acesta fiind acuzat de ”abateri grave de la disciplina partidului”. (Detalii AICI)

Andrei Chiliman, declarații după excluderea din PNL

Embed:

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)