Reprezentanţii Chevron au anunţat, luni dimineaţă, că au fost începute lucrările de amenajare a drumului de acces spre terenul concesionat de companie în zona localităţii Siliştea-Pungeşti din judeţul Vaslui, unde au ajuns mai multe utilaje.
„Chevron poate confirma că și-a reluat operațiunile în perimetrul Siliștea din comuna Pungești, județul Vaslui. Chevron intenționează să realizeze exclusiv activități de explorare, folosind tehnologii convenționale, în perimetrul EV-2, conform permiselor pe care le-am obținut la începutul lunii octombrie 2013. Prioritatea noastră este să desfășurăm aceste activități într-un mod sigur și responsabil față de mediul înconjurător, în conformitate cu acordurile de mediu pe baza cărora operăm”, se arată o declarație transmisă de companie pentru B1 TV.
Chevron își reiterează angajamentul de a avea relații constructive și pozitive cu comunitățile unde își desfășoară activitatea și de a continua dialogul cu publicul interesat, comunitățile locale și autoritățile, despre proiectele sale
Aproximativ 30 de persoane aflate în corturile din tabăra din Siliştea-Pungeşti au reclamat intervenţia în forţă a jandarmilor, luni dimineaţă, oamenii spunând că au fost ridicaţi din corturi şi urcaţi în dube, în timp ce pe drumul judeţean din zonă Jandarmeria a montat garduri, drumul find blocat în totalitate.