Cezar Preda: PDL va găzdui la Bucureşti congresul Partidului Popular European. Liberalii s-au dizolvat în PSD
Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că săptămâna aceasta PDL va găzdui la Bucureşti congresul Partidului Popular European.
Partidul Popular European reprezintă dreapta europeană şi este cel mai mare partid politic din Uniunea Europeană. Partidul Democrat Liberal este membru al PPE. Organizarea acestui congres este un semnal extraordinar de pozitiv pe care Europa îl dă României, pe care popularii europeni îl dau democrat liberalilor, ceea ce nu s-a întâmplat cu socialiştii europeni, care au refuzat să vină la Bucureşti şi să reprezinte un partid care e departe de a fi european indiferent dacă e de stânga sau de centru.
Cezar Preda a afirmat că, cu această ocazie, liderii europeni vor confirma politicile pe care PDL le-a promovat pentru a ţine România în echilibru.
Liderul PDL susţine că decizia USL de a-şi lansa candidaţii la alegerile parlamentare pe Arena Naţională, în aceeaşi zi cu organizarea congresului PPE, este o frustrare a liderilor USL care apelează la un eveniment faraonic pentru a primi aplauze.
Cezar Preda a mai afirmat în cadrul conferinţei de presă că liberalii şi-au pierdut identitatea şi s-au dizolvat în PSD.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf