Cezar Preda: Nicio festivitate pompoasă a USL, lipsită de decență, nu poate să acopere venirea la București a Angelei Merkel

Publicat: 12 10. 2012, 17:58

Prin vicepreședintele PDL Cezar Preda a ținut să sublinieze că sosirea la București a cancelarului german Angela Merkel nu va putea fi boicotată de spectacolul organizat de USL pentru lansarea candidaților pentru alegerile parlementare.

Deputatul democrat liberal a ținut să explice că partidul său a amânat, din aceleași considerente, depunerea moțiunii de cenzură în această săptămână.

”Domnii de la USL au programat dezbaterea moțiunii chiar în ziua congresului PPE. Deci nu le e de ajuns să boicoteze vizita celor mai importanți oameni de stat din Europa la București, organizându-și comitete executive cu fanfare, încercând cu media pe care o au la dispoziție să acopere acest eveniment dar și moțiunea simplă în care românii trebuie să afle cum le va fi viața din punct de vedere financiar încearcă să o pună exact în ziua când șefii de stat și de guverne și președinții partidelor populare din Europa se află la București și atunci PDL  a luat decizia de a amâna depunerea ei. Aș vrea să-i transmit domnului Ponta că nicio festivitate pompoasă a USL-ului, lipsită de decență acum, nu poate să acopere venirea la București a doamnei Angela Merkel sau a altor lideri. Noi suntem un stat civilizat”, a declarat Cezar Preda în cadrul unei conferințe de presă.