Decizia liderului USL Victor Ponta de lansa candidații Uniunii pentru alegerile parlamentare în prima zi a congresului PPE i-a lăsat un gust amar europarlamentarului PDL Cristian Preda.
Ironic, acesta îi mulțumește premierului printr-o postare pe blogul său, spunând că în timp ce liderii USL vor aplauda alături de Dan Voiculescu, cei din PDL vor fi cu Barroso şi cu alţi lideri UE.
„După ce a pierdut organizarea congresului socialist la Bucureşti, Victor Ponta a decis să programeze lansarea candidaţilor USL pentru legislative în prima zi a congresului PPE, ţinut în România pe 17 şi 18 octombrie„, scrie prim-vicepreşedintele PDL pe blog.
Cezar Preda scrie că în postarea intitulată „Mulțumesc, Victor Ponta!” că publicul îşi va aduce aminte că socialiştii au fugit de România, în vreme ce marii lideri europeni din familia PPE vin să sprijine Partidul Democrat Liberal.
„Data de 17 pică în mijlocul săptămânii, tocmai bine pentru prezentarea generală a aspiranţilor la un fotoliu parlamentar. Trebuie, de fapt, să-i fim recunoscători premierului pentru alegerea respectivului moment. În acest fel, publicul îşi va aduce aminte că socialiştii au fugit de România, în vreme ce marii lideri europeni din familia PPE vin să sprijine Partidul Democrat Liberal şi aliaţii săi. Cât V. Ponta şi C. Antonescu vor aplauda pe scenă, alături de D. Voiculescu şi M. Geoană, pedeliştii vor fi cu Barroso & comp. De o parte – useliştii, de cealaltă – liderii care conduc Uniunea, şi la nivelul Comisiei, şi în multe state-membre„, scrie Preda.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, după şedinţa conducerii USL, că Uniunea îşi va lansa toţi cei 450 de candidaţi la alegerile parlamentare pe 17 octombrie, în Bucureşti.
Lansarea candidaturilor USL va coincide cu congresul PPE organizat la Bucureşti în perioada 17-18 octombrie.