Proiectul de buget susţinut de Victor Ponta a fost criticat dur de prim-vicepreşedintele PDL, Cezar Preda. Acesta l-a comparat pe premier cu Che Guevara, susţinând că prin noile măsuri fiscale acesta încearcă să distrugă clasa de mijloc.
Liderul democrat-liberal Cezar Preda l-a asemănat pe premierul Victor Ponta cu Che Guevara. În opinia lui Preda, măsurile economice luate de liderul Executivului sunt unele ce tradează gândirea comunistă a acestuia.
„Astăzi, 1 februarie, Che Guevara a descoperit din nou că există chiaburi în Romania si ei trebuie imediat omorați și există o clasă de întreprinzători, de la mandatari la mici meseriasi, care iarăși trebuie omorâți. Asta e gândirea comunistului, chiar dacă e tânăr, dar care vede în tot ceea ce înseamna initațivă privată și agricultură bazată pe muncă, o inechitate față de cei care trebuie asistați social și cărora trebuie să le mărești salariile fiindcă ți-au dat votul. Che Guevara își va găsi sfârșitul, așa cum și l-a găsit și originalul, pentru că nu poți să păcălești românii la nesfârșit”, a spus prim-vicepreşedintele PDL, Cezar Preda.
Revoluționarul marxist Ernesto „Che” Guevara, cu care a fost asemănat premierul Victor Ponta, în câteva rânduri, și-a găsit sfârșitul în 1967, când a fost capturat și executat de trupele speciale boliviene.
Secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, a criticat şi el Guvernul USL, după mărirea cu 16 % a taxelor şi impozitelor locale, introducerea impozitului forfetar, plata serviciilor medicale şi stabilirea unor noi taxe pentru agricultori.
„Guvernul USL una a promis în campanie electorală și alta a făcut Au încercat să speculeze și să tranforme în voturi nemulțumirile oamenilor la adresa guvernărilor noastre, promițând lucruri de care au uitat de a doua zi de cand au venit la guvernare. Minciuna e principala caracteristică a acestui Guvern care are deja câteva luni de când guvernează”, a spus secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur.