Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei cere suspendarea lui Cezar Preda pentru corupţie

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei cere suspendarea lui Cezar Preda pentru corupţie

Continuă scandalul european numit „CaviarGate” în care oficiali europeni din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) sunt acuzaţi de corupţie şi de sprijinirea Azerbaidjului în schimbul primirii de beneficii.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a votat joi o rezoluţie în care se solicită suspendarea activităţii în acest organism în cazul a cinci membri care fac obiectul unei investigaţii pentru ‘activitate coruptă’, informează agenţia EFE. Rezoluţia a fost aprobată cu 123 de voturi pentru şi 9 împotrivă.

Principalul protagonist al scandalului este spaniolul Pedro Agramunt (membru al Partidului Popular), fost preşedinte al APCE, care anul trecut în octombrie a fost nevoit să demisioneze din acest post în urma unui alt scandal declanşat de o călătorie controversată pe care a efectuat-o în Siria, unde s-a întâlnit cu preşedintele Bashar al-Assad.

Ceilalţi patru parlamentari vizaţi de rezoluţie sunt Jordi Xucla, tot un spaniol (deputat catalan membru al formaţiunii PDeCat), românul Cezar Preda (PPE), austriacul Stefan Schennach (socialist) şi politicianul conservator azer Samad Seydov.

Aceştia sunt acuzaţi că au fost cumpăraţi de de autorităţile din Azerbaidjan în schimbul votului lor, în ianuarie 2013, împotriva unui raport care denunţa situaţia deţinuţilor politici din această fostă republică sovietică. Unora dintre aleşi li s-ar fi oferit caviar, covoare sau nopţi la hoteluri de lux din Baku.

Urmare a raportului comisiei de investigaţie, Biroul APCE a decis să ‘invite actualii sau foştii membri ai Adunării al căror comportament a fost considerat de comisia de investigaţie ca fiind lipsit de etică sau a încălcat codul de conduită al Adunării, ori care au refuzat să coopereze cu comisia de investigaţie, să îşi suspende toate activităţile în cadrul Adunării, cu efect imediat’, se arată în anexa rezoluţiei ce menţionează respectiva decizie, publicată pe website-ul APCE.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)
20:52 - Ciolacu: Am ajuns la Budapesta, unde vineri are loc o întâlnire decisivă pentru aderarea deplină a României la Schengen. Demersul nu e al vreunui partid anume, ci este al României
20:46 - Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota