Ministrul Afacerilor Interne a anunțat că în punctele de frontieră din România au fost montate scannere pentru a verifica autenticitatea certificatelor verde digitale, pe care cetățenii le pot prezenta începând cu data de 1 iulie 2021.
„De astăzi, România este unul dintre statele care emit certificate digitale, cu ajutorul cărora putem circula în siguranță și cu ușurință în Europa, constituind dovada că ați fost vaccinat, că ați obținut un rezultat negativ la testul de depistare a COVID-19 sau că v-ați vindecat după ce ați trecut prin boală.
Și tot de astăzi, în punctele de trecere a frontierei de stat, polițiștii de frontieră români dispun de dispozitivele necesare pentru verificarea autenticității și valabilității acestor documente, și anume 271 de scannere mobile și 271 de telefoane mobile smart, prevăzute cu aplicația „CoronaScan”, distribuite de Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Adoptarea și implemetarea acestui mecanism este rezultatul consensului asumat de către statele membre în beneficiul cetățenilor UE.
Certificatul digital poate fi prezentat atât în format electronic, cât și printat și dovedește una dintre cele 3 situații: vaccinat, testat, vindecat”, a explicat Lucian Bode.
Ministrul Bode a ținut să precizeze că documentul nu este unul obligatoriu, dar va facilita libera circulație a persoanelor între statele din Uniunea Europeană.
„Subliniez faptul că acest document nu este obligatoriu la trecerea frontierei, însă reprezintă un instrument care facilitează călătoria, fără a interveni întârzieri în procesarea datelor sau alte inconveniente. Totodată, acest certificat digital limitează utilizarea certificatelor false în întreaga UE.
De asemenea, cetățenii români care nu au posibilitatea să se conecteze la internet, pot apela la serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor, la primării sau direcțiile de sănătate publică, în funcție de domiciliu, care îi vor ajuta să obțină acest certificat în formă printată”, a anunțat Lucian Bode pe Facebook.
Potrivit datelor oferite de Serviciul de Telecomunicații Speciale, în cursul zilei de 1 iulie, numărul certificatelor verzi, eliberate în funcție de oră, a arătat astfel:
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, a anunțat într-o conferință de presă, susținută joi, că certificatele verzi digitale vor fi valabile până în 2022, pentru persoanele care s-au imunizat prin vaccin în fața COVID-19.
„Pentru cei care s-au vaccinat certificatele sunt valabile până în iunie 2022. Dacă va fi nevoie să ajustăm datele, o vom face pe baze științifice. Al doilea este de vindecare și e nevoie să avem un test făcut cu nu mai mult de 180 de zile în urmă. Cea de-a treia variantă este prezentarea unui test PCR negativ făcut în ultimele 72 de ore, test care arată că nu avem virusul”, a explicat el.
Valeriu Gheorghiță a oferit mai multe informații despre certificatul verde COVID, pentru B1 TV.
„În momentul de față sunt finalizate toate procedurile, tot ceea ce ține de acest sistem informatic integrat, care practic, emite și verifică aceste certificate digitale COVID-19. Ca atare, va exista o platformă, Certificat-COVID.gov.ro, de unde vor fi descărcate aceste certificate digitale în format electronic, începând cu 1 iulie.
STS este responsabil de dezvoltarea acestui sistem informatic și de mentenanță, de tot ceea ce înseamnă securitate. Aceste certificate vor fi descărcate de pe platformă în baza unor informații pe care solicitantul le introduce pentru identificarea persoanei respective. În funcție de tipul de certificat care se solicită, de testare, vaccinare sau vindecare, se introduc anumite informații legate de test, vaccin, trecerea prin boală”, a declarat Gheorghiță pentru B1 TV, în emisiunea „Actualitatea Românescă”, moderată de către Tudor Mușat.