Cernea, despre susținerea propunerilor sale în grupul parlamentar PSD: Mulți mi-au strâns mâna, m-au felicitat și m-au încurajat

Cernea, despre susținerea propunerilor sale în grupul parlamentar PSD: Mulți mi-au strâns mâna, m-au felicitat și m-au încurajat

Deputatul Partidului Verde Remus Cernea a susținut, luni, că propunerile făcute recent, privind oprirea contribuțiilor statului la finanțarea cultelor și reglementarea concubinajului între heterosexuali și persoane de același sex, au fost primite bine în cadrul grupului parlamentar PSD din care face parte.
”Toți cei cu care am discutat mi-au strâns mâna, m-au felicitat și m-au încurajat. Domnul Victor Ponta a spus că îmi cunoștea opiniile de mult timp, de asemenea, nu a înțeles domnia sa de ce atâta patimă? Pentru că propunerile mele sunt firești, sunt discutate și adoptate în multe țări europene. Eu chiar vreau să trăiesc în Europa”, a declarat Cernea într-o intervenție pentru B1 TV.

Întrebat dacă cineva i-a adus reproșuri vizavi de aceste propuneri, Cernea a replicat că ”nimeni”.

”Unii au spus că mă susțin, mulți au spus că mă susțin și m-au felicitat, altora le-am prezentat un material scris privind propunerea mea pentru finanțarea bisericilor. Le-am prezentat acest material pentru a se informa corect pentru că au apărut și anumite lucruri, atribuite mie, pe care nu le-am spus”, a mai explicat acesta. 

Premierul Ponta a spus că este bine că cineva a avut curajul să ridice astfel de probleme în Parlament, în vreme ce copreședintele USL Crin Antonescu a spus că nu este de acord cu propunerile lui Cernea, menționând că fiecare parlamentar are dreptul la propriile inițiative. (Detalii AICI)

Cernea: Mulți m-au felicitat și m-au încurajat pentru propunerile făcute

Embed:

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`