Cererea de eliberare a lui Vîntu, respinsă de Judecătoria Sectorului 4. Decizia nu este definitivă
Cererea de eliberare condiţionată formulată de Sorin Ovidiu Vîntu, aflat în detenţie după ce a fost condamnat la un an de închisoare în dosarul şantajării lui Sebastian Ghiţă, a fost respinsă, miercuri, de Judecătoria Sectorului 4.
Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti.
Aceasta este a doua cerere de eliberare a lui Vîntu care este respinsă de instanţă.
Prima a fost respinsă în 20 decembrie 2012 de Judecătoria Sectorului 4, iar în 25 ianuarie, la recurs, de Tribunalul Bucureşti.
În 21 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Sorin Ovidiu Vîntu la un an de închisoare cu executare în dosarul în care a fost acuzat că l-a şantajat pe Sebastian Ghiţă. În acelaşi dosar, Ilie Cezar a fost condamnat la cinci luni de închisoare cu executare pentru aceeaşi infracţiune, decizia instanţei fiind definitivă.
Potrivit procurorilor, în perioada martie – aprilie 2011, Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar l-au constrâns, prin ameninţare, pe Sebastian Ghiţă să le remită suma de 150.000 de euro ori să accepte denunţarea unui contract cu scopul obţinerii injuste, în folosul lor, de beneficii materiale cu consecinţa prejudicierii părţii vătămate. Concret, constrângerea a fost realizată de către Sorin Ovidiu Vîntu şi Ion Ilie Cezar prin ameninţarea cu uciderea lui Sebastian Ghiţă, a familiei sale, respectiv compromiterea imaginii publice.