Ceremonia aniversării a 10 ani de la aderarea României la NATO a început la Palatul Cotroceni

Publicat: 31 03. 2014, 11:22
Foto: B1 TV

Ceremonia organizată cu prilejul aniversării a 10 ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), la Palatul Cotroceni, a început, luni, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu şi a foştilor şefi de stat Ion Iliescu şi Emil Constantinescu.

La eveniment participă câteva zeci de reprezentanţi ai Armatei, membri ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, directorul SRI, George Maior, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, directorul STS, Marcel Opriş, şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, precum şi miniştrii de Interne, Gabriel Oprea, şi al Apărării, Mircea Duşa, informează Administrația Prezidențială.

În deschiderea ceremoniei, au fost omagiaţi militarii români care şi-au pierdut viaţa în teatrele de operaţii, numele acestora fiind citite, iar fotografiile lor apărând pe un videoproiector.

Fostul şef al statului Ion Iliescu a declarat în cadrul evenimentului că Revoluţia din decembrie 1989 a fost momentul crucial din istoria contemporană a ţării, iar în programul său era prevăzută integrarea euro-atlantică. „Revoluţia din decembrie 1989 a fost momentul crucial din istoria contemporană a ţării”, a spus Ion Iliescu.

El a amintit că „o idee fundamentală a programului Revoluţia era scoaterea ţării din izolarea externă, iar integrarea euro-atlantică a devenit programul strategic pentru toate forţele politice, în ciuda divergenţelor”.

Fostul şef al statului Emil Constantinescu a declarat că aderarea României la NATO a fost posibilă datorităţii „solidarităţii excepţionale a celor din zona politică, a societăţii civile şi a omenilor, în general”. El a transmis un omagiu către armată, care a reuşit să se integreze în această structură prin restructurare şi sacrificiile pe care le-a înţeles perfect, şi a ţinut să precizeze că serviciile de informaţii s-au integrat înainte de aderarea la NATO, datorită contribuţiei la o serie de acţiuni pe care istoria, când va fi posibil, le va face publice.

„Nu pot să nu mulţumesc opoziţiei de atunci”, a spus Constantinescu, amintind despre aprobarea folosirii Aeroportului din Timişoara în războiul din fost Iugoslavie, care a decis, în opinia fostului preşedinte al României, sfârşitul conflictului din această zonă.