Cei trei răniți din elicopterul prăbușit la Bacău au fost aduși la București

Cei trei răniți din elicopterul prăbușit la Bacău au fost aduși la București

Cele trei victime care au supraviețuit accidentului din județul Bacău, unde s-a prăbușit un elicopter militar, au fost aduși, joi seară, în București, doi dintre ei urmând să fie transportaţi la Spitalul Militar, iar al treilea, la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

„Rănitul care va fi dus la Floreasca va fi supus unor investigaţii, iar în funcţie de rezultatul acestora va fi păstrat în această unitate sanitară sau va fi dus, şi el, la Spitalul Militar”, au declarat surse pentru Mediafax.

Două persoane au murit şi trei au fost rănite după ce un elicopter militar s-a prăbuşit, joi după-amiază, în jurul orei 16.00, în localitatea Bereşti-Bistriţa din judeţul Bacău, la o distanţă de aproximativ o jumătate de kilometru de drumul naţional.

La impactul cu solul, aparatul de zbor a luat foc, iar la faţa locului au fost trimise mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, care au stins incendiul. (detalii AICI)

Victimele accidentului de la Bacău, aduse la București

Embed:

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:18 - Un tânăr a intrat cu un cuțit într-o primărie din Argeș. A devenit violent
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)