Cei șase deputați ai ALDE s-au alăturat grupului parlamentar PSD

Publicat: 03 06. 2020, 11:23
Foto Inquam Photos/Octav Ganea

Cei șase deputați ALDE se afiliază grupului parlamentar PSD. Anunțul a fost făcut la începutul ședinței de miercuri, de Varujan Vosganian. Cei șase aleși din partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu, care vor activa în grupul social-democrat din Camera Deputaților sunt Varujan Vosganian, Anton Anton, Steluța Cătăniciu, Doru Oprișcan, Daniel Olteanu, Constantin Avram.

Deputații ALDE au trecut la grupul parlamentar al PSD

„Domnule preşedinte, stimaţi colegi, vă informez că următorii deputaţi ALDE, începând cu data de astăzi, 3 iunie, se vor afilia Grupului parlamentar PSD. E vorba de: Anton Anton, Constantin Avram, Steluţa Cătăniciu, Daniel Olteanu, Doru Oprişcan şi Varujan Vosganian. Vă înaintez semnăturile lor”, a anunţat, miercuri, Varujan Vosganian.

Florin Iordache, cel care conduce ședința, a luat act de anunțul deputatului.

Trecerea deputaților ALDE la grupul social-democrat are loc în contextul unei apropieri între ALDE și PSD. În ultima vreme, liderii celor două formațiuni, Călin Popescu Tăriceanu și Marcel Ciolacu, se află într-un dialog constant și se vorbește inclusiv despre o colaborare între cele două partide la alegerile locale și parlamentare care ar putea avea loc la finalul acestui an.

”Decizia afilierii deputaților ALDE la grupul parlamentar PSD vine ca urmare a desființării grupului parlamentar ALDE din Camera Deputaților. În ultima perioadă, ALDE a avut o colaborare parlamentară activă cu grupul PSD, având mai multe proiecte legislative comune. Decizia afilierii asigură din punct de vedere al activității parlamentare o serie de mijloace de logistică parlamentară ca suport pentru desfășurarea activității deputaților ALDE. Până la momentul afilierii deputații ALDE nu aveau posibilitatea de a lua cuvântul, ceea ce era un impediment major în desfășurarea activității parlamentare. În situația afilierii la grupul PSD deputații ALDE vor putea beneficia de acest atribut necesar pentru a putea exprima punctul de vedere al ALDE.

În același timp, decizia luată de deputații ALDE este un demers necesar pentru consolidarea frontului opoziției unite împotriva Guvernului incompetent al PNL și un pas premergător formării unei construcții politice puternice ca alternativă la actuala putere”, se arată într-un comunicat de presă al ALDE.

PSD, ALDE și Pro Româniaar putea forma o alianță pentru alegerile locale și parlamentare

Despre această intenție a vorbit recent și primarul generaal al Capitalei, Gabriela Firea, care va candida la alegerile locale pentru un nou mandat în fruntea Bucureștiului. Aceasta a admis că au existat discuții între PSD, ALDE și Pro România pentru a forma fie o alianță politică, fie una electorală, fie ambele, atât pentru alegerile locale, cât și la cele parlamentare. Totuși, Firea susține că discuțiile s-au oprit odată cu pandemia de coronavirus.

„Am avut înainte de pandemie câteva întâlniri legate perspectiva încheierii unor alianțe politice și / sau electorale. S-au desprins câteva idei, și anume o posibilă colaborare atât la alegerile locale, cât și la cele parlamentare. Avem puncte comune. Sunt, firește, și câteva subiecte care ne despart, unul mai stringent. Într-adevăr, pandemia a oprit aceste discuții. Nu le-aș spune negocieri, pentru că uneori cuvântul negociere poartă în sine și o notă peiorativă. Pare că ești, cumva, în situația în care ce dai, ce primești. Repet, poate fi interpretat ca un sentiment care în sine nu este foarte plăcut”, a declaratGabriela Firea, în cadrul emisiunii „Dosar de politician”.

La rândul său, liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu a declarat, la finalul săptămânii trecute, că susține formarea unei alianțe cu partidele lui Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu în vederea alegerilor din acest an, însă o decizie în acest sens trebuie luată la nivelul PSD.

„Am avut discuţii cu domnul Tăriceanu şi cu domnul Ponta. Este adevărat, mai plăcută cu domnul Tăriceanu. Sunt nişte excese din partea domnului Ponta, i-am spus că nu este normal, având în vedere şi trecutul comun, să fie făcute anumite afirmaţii, atacuri împotriva membrilor sauPSD, partid care l-a făcut premier şi i-a oferit posibilitatea de a candida la prezidenţiale. Să ne facem că uitam trecutul dinPSD? Eu nu o să mai accept atacuri. Am încheiat, totuşi, conversaţia într-o notă optimistă”, a spus președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu.

În acest moment, datele la care vor avea loc alegerile locale și cele parlamentare sunt incerte, acestea fiind amânate din cauza pandemiei de coronavirus.