Ceața persistă vineri în mai multe regiuni ale țării, unde se înregistrează și ploi slabe, însă vremea se menține caldă pentru această perioadă a anotimpului, cu temperaturi între 5 şi 13 grade, potrivit meteorologilor.
În prima parte a zilei, cerul va fi variabil, cu înnorãri şi local ploi, în regiunile estice şi sud-estice, iar spre searã în cele vestice şi nord-vestice. Izolat la munte vor fi precipitaţii mixte, iar vântul va sufla slab. Aici, temperaturile vor atinge 3 grade la Poiana Brașov, Predeal și Păltiniș.
Și în capitală vremea va fi caldã. Cerul va fi temporar noros, iar în prima parte a zilei va mai ploua. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 10 grade.
ANM a emis, vineri, o avertizare meteo de vânt și ninsoare pentru intervalul 17 decembrie, ora 08.00 – 18 decembrie, ora 08.00. Astfel, în regiunile intracarpatice vor fi precipitații mixte, iar la munte va ninge. Vântul va avea intensificări locale, mai ales în Câmpia de Vest, Moldova şi Dobrogea, iar la munte va sufla tare, cu viteze ce vor depăşi la rafală 90 de km/h, viscolind temporar ninsoarea.
PROGNOZA METEO PENTRU 17 ȘI 18 DECEMBRIE
În țară
Sâmbătă, în regiunile intracarpatice vremea se va rãci, cerul va fi mai mult noros şi vor cãdea precipitaţii sub formã de ploaie, care treptat se vor transforma în lapoviţã şi ninsoare. La munte vor predomina ninsorile. Local cantitãţile de apã vor fi mai însemnate. În sudul şi estul teritoriului înnorãrile vor fi temporare, iar dupã-amiazã şi noaptea pe arii relativ extinse va ploua. Vântul va sufla moderat, cu intensificãri locale, iar la munte va fi tare, viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 6 şi 14 grade, iar cele minime se vor situa între -4 şi 6 grade.
Duminică, vremea se va răci în toate regiunile. Cerul va fi temporar noros, însã doar pe arii restrânse se vor semnala precipitaţii sub formã de ninsoare în nord-vestul, centrul ţãrii şi la munte şi predominant ploi, în sudul şi sud-estul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în zona montanã. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 9 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -6 şi 0 grade.
În București
Sâmbătă, cerul va fi temporar noros şi mai ales pe parcursul nopţii va ploua. Vântul va sufla moderat. Temperatura maximă va fi de 12…13 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 2 grade.
Duminică, vremea se va rãci. Cerul va fi temporar noros şi vor fi condiţii de ploaie. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi în jur de 7 grade, iar cea minimă de -3…-2 grade.