Ceartă în coaliție pe data prezidențialelor. Sighiartău (PNL): „Eu cred că noi ar trebui să-i dăm afară de la guvernare dacă nu se interesează ce vor cetățenii” (VIDEO)

Publicat: 25 06. 2024, 11:58
Actualizat: 25 06. 2024, 11:58
Foto: Facebook @ Robert Sighiartău

Deputatul Robert Sighiartău, vicepreședinte PNL, a declarat că liberalii ar trebui să-i dea pe PSD-iști afară de la guvernare dacă aceștia nu înțeleg că prezidențialele trebuie să aibă loc în noiembrie, la termen, căci așa doresc românii. Subiectul datei alegerilor e discutat din nou marți, în coaliție.

Declarațiile au fost făcut în cadrul emisiunii „Bună dimineața, România!”, moderată de Gabriela Mihai pe B1 TV.

Sighiartău insistă: Prezidențialele trebuie să aibă loc în noiembrie

„Eu cred că noi ar trebui să-i dăm afară de la guvernare dacă nu se interesează ce vor cetățenii. Cetățenii vor ca alegerile să aibă loc la termen, pentru că oamenii sunt acasă, poți să faci campanie într-un mod serios, nu în august, când oamenii au alte probleme, campanii agricole, concedii și alte lucruri. Asta ne interesează, lumea să participe la vot.

Sigur că ei își fac un calcul cinic, știu că-i avantajează infrastructura de partid, oamenii infiltrați în instituții și oamenii depedenți de stat și atunci spun ei că ar fi mai bine ca alegerile să fie în septembrie. Dar pe noi ne interesează ce vor cetățenii.

Sigur că s-a discutat în luna mai ceva, că alegerile ar trebui să fie în septembrie, numai că nu s-a dat Hotărârea de Guvern. Înseamnă că totul poate fi decis de acum înainte. Noi menținem ideea că trebuie să avem alegerile în noiembrie, la termen, să participe cât mai mulți oameni la vot că, totuși, vorbim de ce mai importantă funcție în stat”, a declarat Robert Sighiartău.

El i s-a adresat apoi social-democratului Florin Spătaru, aflat și el în emisiune: „Întrebați-l pe dl președinte Ciolacu ce fel de sondaje are și ce spun oamenii, că oamenii vor alegeri în noiembrie!”.