Ce trebuie să știe cetățenii care sosesc în România în această perioadă. Lucian Bode (MAI), precizări despre carantinarea la intrarea în țară (VIDEO)

Publicat: 28 04. 2021, 22:49
Foto: gov.ro

Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, a enumerat miercuri seară, pe B1 TV, patru direcții de acțiune și preocupări pentru MAI în această perioadă, iar una dintre ele este monitorizarea permanentă a punctelor de trecere a frontierei. Oficialul i-a îndemnat pe cetățeni să se informeze doar din surse oficiale și a vorbit despre obligațiile pe care le au la intrarea în România cei care vin dintr-o țară cu risc epidemiologic ridicat, sau mai exact cine și cât trebuie să stea în carantină.

Ce trebuie să știe cetățenii care sosesc în România în această perioadă. Răspunsul lui Lucian Bode (MAI), la „Dosar de politician” cu Silviu Mănăstire

„Românii care vin în această perioadă în țară și, de fapt, cetățenii care intră în România în această perioadă trebuie să știe următorul lucru. Dacă vin din țările cu risc epidemiologic ridicat și nu au un test PCR din urmă cu minim 72 de ore, și nu au vaccinul realizat cu a doua doză cu minim 10 zile în urmă, vor intra în carantină 14 zile. Dacă fac dovada că au un astfel de test PCR negativ, vor intra în carantină 10 zile în locația pe care o indică. A treia situație, dacă vin din astfel de zone cu risc epidemiologic ridicat, din astfel de țări aprobate prin Hotărârea CNSU, și fac dovada că s-au vaccinat și au trecut minim 10 zile de la rapel, nu au nicio obligație de carantinare. Acestea sunt obligațiile pe care românii trebuie să le știe. Fac un apel pe această cale să se informeze din surse oficiale, să verifice pe site-ul INSP, hotărârile Guvernului, ale Comitetului Național pentru Situații de Urgență, unde prezentăm lista cu aceste țări cu risc epidemiologic ridicat și ce obligații avem”, a declarat ministrul Afacerilor Interne.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Alături de monitorizarea permanentă a punctelor de trecere a frontierei, conform șefului MAI, structurile ministerului au în vedere și alte direcții de acțiune, precumgestionarea corespunzătoare a activităților specifice Paștelui, continuarea măsurilor specifice pentru asigurarea respectării de către cetățeni a normelor de protecție sanitară, respectivderularea activităților curente de prevenire și combatere a infracționalității și a fenomenelor asociate.

„Gestionarea corespunzătoare a activităților specifice Sfintelor Sărbători Pascale, și aici vom avea peste 14.000 de efective în teren. Așteptăm la manifestările religioase participarea a peste 1,7 milioane de persoane. De asemenea, continuăm măsurile specifice pentru asigurarea respectării de către cetățeni a normelor de protecție sanitară. În al treilea rând, monitorizăm permanent punctele de trecere a frontierei, pentru că ați văzut ce se poate întâmpla dacă nu evităm aglomerările de persoane și mijloace auto, care, din păcate, s-au întâmplat. Structurile Ministerului Afacerilor Interne sunt concentrate și pe derularea activităților curente de prevenire și combatere a infracționalității și a fenomenelor asociate, pentru că în această perioadă, chiar dacă este Covid, chiar dacă sunt Sărbătorile Pascale, infracționalitatea nu a intrat în concediu. Doar la sfârșitul săptămânii trecute am avut peste 2.400 de infracțiuni sesizate și am prins în flagrant peste 400 de autori, din care 45 cu autor necunoscut”, a mai spus Lucian Bode.