Ce se va întâmpla cu Legea privind măsurile fiscale dacă va fi declarată neconstituțională? Augustin Zegrean: „Depinde ce motive va invoca CCR”

Publicat: 01 10. 2023, 19:00
Actualizat: 02 10. 2023, 08:32
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Augustin Zegrean, fost președinte CCR, a explicat în emisiunea Selectiv, cu Dan Bucura, că Legea pentru care Guvernul Ciolacu și-a asumat răspunderea seamănă mai mult cu un program decât cu un text de lege. Acesta a precizat că în România există o Lege privind tehnica legislativă, însă aceasta este ignorată de decidenți. Așa se ajunge ca multe texte legislativă să fie respinse de CCR:

„Nu e deloc complicat să adopți o lege. Trebuie doar să știi regulile. Suntem probabil singura țară care are o lege care spune tehnic cum se face o lege, lege privind tehnica de legiferare, Legea 24/2000. Acolo spune exact cum trebuie să fie un text ca să îi poți spune lege. Nimeni nu ține seama de el. În articolul 1 din Constituție scrie că România este stat de drept, democratic și social. Stat de drept este acela în care legea este respectată chiar și de cei care o dau. Dacă eu sunt Parlamentul României și dau o lege și eu am obligația să o respect.

Legea despre care vorbim acum arată mai mult ca un program de guvernare decât o lege. Puteau să facă și asta. Puteau să adopte un program, să meargă în fața Parlamentului să își asume răspunderea pe un program. Nu îi oprea nimeni. Până nu se făcea moțiune de cenzură programul era adoptat și nu aveau decât să facă ordonanțe pe fiecare lege din programul acesta”.

Potrivit lui Augustin Zegrean există posibilitatea ca Legea privind măsurile fiscale să nu mai poată fi retrimisă în Parlament pentru modificare după ce a fost respinsa de CCR pe motivul nerespectării asumării răspunderii. Ci să fie declarată neconstituțională în integralitatea sa:

„Depinde pe ce motiv îl dă înapoi, dacă îl dă înapoi pe motivul că nu s-a respectat articolul 114 din Constituție care vorbește despre cum trebuie să fie asumarea răspunderii nu mai pot să vină cu ea înapoi. Dacă merg pe analiza pe fond a multor critici acolo dacă un articol este declarat neconstituțional legea merge înapoi în Parlament”.