Viorica Dăncilă a picat în Parlament la testul moțiunii de cenzură. ANALIZĂ B1.ro: Scenarii pentru viitorul Guverului (FOTO)

Viorica Dăncilă a picat în Parlament la testul moțiunii de cenzură. ANALIZĂ B1.ro: Scenarii pentru viitorul Guverului (FOTO)
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Opoziția a reușit la moțiunea de cenzură de joi să demită Guvernul Viorica Dăncilă după ce au adunat destule voturi pentru a înlătura actuala putere.

B1.ro vă prezintă acum mai multe scenarii pentru scena politică după ce moțiunea de cenzură a trecut în Parlament.

PSD păstrează interimar puterea

Chiar dacă opoziția a reușit să strângă numărul necesar de voturi pentru a pica Guvernul, tot PSD va rămâne la o putere o vreme. Conform legii, după ce moțiunea de cenzură trece guvernul rămâne interimar până ce în Parlament este investit un nou executiv, cu mențiunea că semnează doar acte administrative și nu are voie să dea Ordonanțe de Urgență, ci doar Ordonanțe simple.

Cum probabil în actuala opoziție vor exista dezbateri aprinse și multe orgolii care vor vrea să își impună deciziile, foarte posibil ca acest Guvern interimar să conducă țara cel puțin până după alegerile prezidențiale când scena politică se va mai clarifica, iar câștigătorul va avea un argument în plus să își impună dorințele.

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

PNL formează noul guvern

Liberalii au cele mai mari șanse să formeze noul. Aceștia sunt recomandați și de numărul de parlamentari și de faptul că sunt singurii care își asumă acest lucru.

Dacă acest scenariu se va concretiza, atunci cel mai sigur Ludovic Orban va fi cel care își va asuma poziția și va forma un guvern minoritar cu membri PNL deoarece USR a anunțat că va susține formarea unui nou guvern în Parlament dar nu va intra la guvernare decât după noi alegeri parlamentare, fie la timp sau anticipate.

Foto: Inquam Photos/ George Călin

De asemenea, Victor Ponta s-a arătat împotriva numirii lui Ludovic Orban în repetate rânduri, iar formațiunea sa nu va intra la guvernare alături de liberari. Ba chiar, ar putea să nu ofere nici votul pentru investirea unui cabinet condus de președintele PNL.

Acest scenariu a fost menționat și de Călin Popescu Tăriceanu, luni, la Parlament. Liderul ALDE a respins însă revenirea partidului său într-un viitor guvern.

„Un viitor guvern poate să se bazeze fie pe o formulă politică, care în mod normal ar trebui să graviteze în jurul PNL-ului, care este inițiatorul moțiunii, deci PNL-ul să fie cel care dă primul-ministru și alcătuiește Guvernul . Nu știu cum va dori să procedeze, dacă să facă un guvern monocolor sau un guvern de coaliție mai largă. ALDE nu se pregătește să intre într-un viitor guvern după căderea doamnei Dăncilă”, a afirmat Tăriceanu.

Guvern condus de un tehnocrat

În contextul în care partidelor de opoziție nu vor ajunge la un consens pentru a forma viitorul guvern, scenariul tehnocraților revine în discuție. Dacă un guvern eminamente tehnocrat nu este bine văzut după perioada Dacian Cioloș, partidele de opoziție ar putea cădea la un compromis, și anume susținerea unui tehnocrat drept premier, care, totuși, să îți facă un guven politic.

Aceasta variantă a fost discutată deja în interiorul scenei politice unde au apărut diverse nume precum: Emil Hurezeanu, Călin Georgescu sau Sorin Moisă.

Victor Ponta ajută PSD să păstreze puterea

Un factor cheie în instalarea unui nou guvern ar putea să îl joace fostul premier Victor Ponta și parlamentarii pe care i-a atras din PSD în Pro-România. Acesta nu a avut niciodată o relație bună cu Ludovic Orban și chiar a afirmat în repetate rânduri că nu dorește să instaleze un nou guvern în jurul liderului PNL.

Astfel, Ponta ar putea să joace la 2 capete și să sprijini moțiunea de cenzură, pentru ca apoi, odată înlăturată Viorica Dăncilă din PSD, să formeze o coaliție alături de foștii săi colegi și să instaleze un nou guvern. Calculele matematice ne spun că PSD cu ALDE și Pro România au majoritatea în Parlament.

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Alegeri anticipate

Cea mai puțin credibilă variantă după moțiunea cenzură o reprezintă cea dorită de USR, mai exact organizarea de alegeri anticipate. Acest lucru este foarte dificil pentru că cei care au redactat Constituția au făcut în așa fel încât scenariul să fie îndeplinit.

„(1) După consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare, Președintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură. (2) În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. (3)

Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale mandatului Președintelui României și nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgență.”, se arată Constițuție.

Iar dacă totuși se vor împlini condiții pentru dizolvarea Parlamentului, trebuie să se aștepte până când va expira acest prim mandat al lui Klaus Iohannis, ceea ce ar însemna că alegerile anticipate se vor organiza cel mai aproape de mijlocul lui 2020.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`