Ce s-a întâmplat cu trupul lui Osama bin Laden? Noi documente publicate de WikiLeaks arată că a fost dus la un laborator secret din SUA!
Trupul lui Osama bin Laden nu ar fi fost aruncat în mare, după cum au anunţat oficialii SUA. Informaţia surprinzătoare apare în ultima serie de documente publicate de site-ul WikiLeaks şi este vehiculată de angajaţii agenţiei private de informaţii Stratfor.
Un angajat al acesteia le-ar fi transmis colegilor, la câteva ore de la uciderea liderului al-Qaida că trupul neînsufleţit al teroristului va fi dus în Statele Unite.
La puţin timp după, el a precizat şi locaţia spre care s-ar îndrepta cadavrul, mai exact statul Delaware, la bordul unui avion al CIA. Oficialii americani nu au făcut comentarii pe marginea acestui subiect.
Corpul lui Osama bin Laden ar fost dus într-un laborator secret american, și nu aruncat în mare, după cum a fost anunțat inițial.
Presa internațională a speculat pe marginea acestui subiect, însă nu a avut niciodata dovada. În aceste documente se arată că trupul liderului al-Qaida ar fi fost transportat la un institut de patologie al forțelor armate americane, cu un avion CIA.
Anul trecut, oficialii americani au anunțat că comando l-a ucis Osama bin Landen, iar trupul neînsuflețit al acestuia a fost aruncat în mare.