Majoritatea judecătorilor Curții Constituționale, care au decis săptămâna trecută că eliminarea pensiilor speciale este neconstituțională, sunt beneficiari de… pensii speciale. Unii dintre ei chiar cumulează două astfel de venituri, la care mai adaugă și salariul de membru CCR. De exemplu, Valer Dorneanu, președintele Curții, primește pensie specială pentru activitatea din sistemul de Justiție, pensie specială de fost parlamentar, indemnizație de membru CCR și salariu ca profesor la Universitatea ”Nicolae Titulescu”. În total, după cum arată chiar cea mai recentă declarație de avere a sa, Dorneanu a câştigat lunar aproximativ 65.000 de lei. Colegii lui sunt în situații similare.
Judecătorii Curții Constituționale au admis sesizările Instanței Supreme și a Avocatului Poporului împotriva legii ce elimina toate pensiile speciale, cu excepția celor din Armată și Ministerul de Interne.
Menținerea acestor pensii îi avantajează chiar pe ei. Șase din cei nouă judecători CCR fac parte din rândul privilegiaților, notează Adevărul.
Potrivit celei mai recente declarații de avere, din 2019, Valer Dorneanu, preşedinte al CCR şi fost preşedinte al Camerei Deputaţilor din partea PSD, a primit 322.200 lei ca pensie specială, alte 75.000 de lei ca pensie specială de fost parlamentar, 22.800 de lei, pensie de stat, 301.000 lei salariu de la CCR și 50.800 salariu de profesor la Universitatea ”Nicolae Titulescu”. În total, Dorneanu a câștigat, în 2018, aproximativ 65.000 de lei pe lună.
Judecătorul CCR Marian Enache, fost deputat al PSD şi UNPR, a primit, în 2018, suma de 321.000 de lei pensie pentru că e judecător CCR, 91.000 de lei pentru mandatele de parlamentar şi 23.000 de lei pensia de stat, 297.000 de lei salariu și 12.000 de lei indemnizație pentru participarea la Revoluţie.
Judecătorul CCR Mona Pivniceru a primit, în 2018, peste 300.000 de lei salariu, banii cuveniţi ca drepturi de proprietate intelectuală pentru cărţile publicate și 384.000 de lei pensie.
La rândul ei, Livia Stanciu a primit 450.000 de lei, adică pensiile care i se cuveneau, precum şi nişte bani proveniți din restanţe salariale, iar salariul din 2018 s-a ridicat la 280.000 de lei. În total, 730.000 de lei.
Attila Varga a încasat, în 2018, o pensie de 100.000 de lei și un salariu de aproximativ 28.000 de lei. Din 2019, probabil a ajuns cu pensia tot la circa 300.000 de lei, cât au colegii săi.
Judecărorul CCR Daniel Morar, fost șef DNA, a primit o pensie de 350.000 de lei ca fost procuror şi judecător CCR și un salariu de circa 280.000 de lei.
Dar privilegiile judecătorilor CCR nu sunt doar bănești. De exemplu, ei se bucură și de o superimunitate: nu pot fi reţinuţi, arestaţi, percheziţionați sau trimişi în judecată penală decât cu încuviinţarea a două treimi dintre ei.
Miercuri, judecătorii Curții Constituționale au decis să eliminarea pensiilor speciale este neconstituțională. Proiectul de lege în acest sens, adoptat pe 28 ianuarie de Camera Deputaților, a fost atacat la CCR de Înalta Curte de Casație și Jutiție și de Avocatul Poporului.
Magistrații și grefierii și-au arătat nemulțumirea încă din timpul dezbaterilor din Parlament. Mai multe instanțe și parchete din țară și-au suspendat la acea vreme activitatea.
Alte voci publice au avertizat că demersul politicienilor este doar un joc de teatru, proiectul de lege fiind intenționat scris tocmai pentru a pica la Curtea Constituțională iar privilegiile, astfel, să fie menținute.
La finele lunii martie, 9.463 de români primeau pensie specială. Valoarea totală ajungea la 114 milioane de lei, cea mai mare parte de la bugetul de stat, căci contribuția lor de-a lungul activității nu acoperă decât într-o mică măsură pensia primită.