Ce nu poate lua Fiscul persoanelor care nu și-au plătit dările către stat

Ce nu poate lua Fiscul persoanelor care nu și-au plătit dările către stat

O veste bună pentru datornicii la bănci. În situaţia în care nu v-aţi plătit dările către stat, Fiscul nu vă poate deposeda de toate bunurile. Fotografiile personale, tablourile, alimentele din casă sau cărţile nu pot fi luate de inspectorii fiscali.

Potrivit Codului de procedură civilă, executarea silită se poate întinde asupra veniturilor şi bunurilor debitorului, iar valorificarea acestora se face numai pentru realizarea creanţelor fiscale şi a cheltuielilor de executare. Scapă însă de executarea silită lucruri precum:

– bunurile mobile şi imobile care sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă de venit
– bunurile mobile de orice fel care servesc la continuarea studiilor
– bunurile strict necesare exercitării profesiei sau a altei ocupaţii cu caracter permanent
– obiectele de cult religios
– obiectele necesare persoanelor cu handicap sau destinate îngrijirii persoanelor bolnave.

Mai mult decât atât, pe lângă bunurile deja precizate, nu pot fi executate silit nici obiectele personale sau alimentele.

„Dacă debitorul îşi câştigă existența din agricultură, alimentele calculate până la porima recoltă şi animalele afectate culturii şi hrana animalelor . De asemeni nu pot fi executate silit fotografiile debitorului, tablouri, chestiuni strict personale”, a explicat Cristina Boarnă, reprezentat executări.

Anul trecut, Fiscul a confiscat bunuri în valoare de peste 35 milioane lei. Cele mai multe dintre ele au fost valorificate în magazinele A.N.A.F

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:52 - Un tânăr din Vâlcea a fost amendat și a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii după ce și-a decorat autoturismul cu luminițe LED
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)