Ce mai poate face România în vederea aderării la Schengen. Miza Consiliului European de joi, explicată de europarlamentarul PSD Victor Negrescu (VIDEO)
Europarlamentarul Victor Negrescu (PSD) a declarat marți, pentru B1 TV, că la Consiliul European de joi noi și bulgarii ar trebui să obținem recomandări clare privind un calendar de aderare la Schengen. Nu este exclus chiar să fie convocat și un Consiliu JAI extraordinar în acest scop. Negrescu a vorbit și despre argumentele pe care trebuie să le aducem pentru a-i convinge pe austrieci.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Politica Zilei”, moderată de Ioana Constantin pe B1 TV.
Negrescu (PSD), despre pașii pe care i-ar putea face România în vederea aderării la Schengen
În Parlamentul European e azi „o dezbatere foarte importantă deoarece participă toate instituțiile europene la nivelul cel mai înalt. E o ocazie pentru noi să vorbim despre veto-ul Austriei, dar să arătăm și consecințele acestui vot asupra României și asupra unității europene. Azi credem că UE e într-o criză ca urmare a unui veto care nu se bazează pe niciun argument solid, juridic. Sperăm să ridicăm miza discuțiilor și să arătăm că la Consiliul European de joi ar trebui discutat în detaliu acest subiect, ca un punct pe ordinea de zi. Și să încercăm să identificăm și celelalte soluții de implementat, adică să nu rămână problema în suspans”, a declarat Negrescu.
Întrebat ce ar putea face președintele Klaus Iohannis la Consiliul European de joi, Negrescu a răspuns: „Noi ne dorim să avem un punct pe ordinea de zi și să reiasă în concluziile Consiliului recomandări clare privind un calendar de aderare pentru România și Bulgaria. Se poate cere inclusiv convocarea unui Consiliu JAI extraordinar – deja președinția cehă și-a declarat disponibilitatea în a face lucrul acesta – dar mai ales să ieșim de acolo cu un consens și să-l punem sub presiune pe cancelarul austriac. Nu doar România poate face lucrul acesta, avem nevoie de contribuția statelor influente și aceasta e menirea acestei reuniuni, să ridicăm miza discuțiilor”.
Negrescu (PSD), mesaj pentru cancelarul Austriei
Europarlamentarul PSD a precizat apoi că ar trebui să insistăm că mai ales în acest moment e nevoie de o Europă unită și pe faptul că România a contribuit semnificativ, mai ales anul acesta, la protejarea frontierelor și a flancului estic.
„Trebuie să înțeleagă cancelarul austriac că nu poate veni cu argumente de politică internă pe această dezbatere și că pe subiectul migrației România nu e implicată în problemele Austriei. Garanțiile trebuie să vină din partea statelor mari și a Comisiei Europene. (…) Dreptul european trebuie respectat în ce privește aderarea noastră la zona de liberă circulație”, a mai declarat europarlamentarul Victor Negrescu.