Ce le-a transmis președintele Klaus Iohannis omologului său din SUA, Donald Trump, și primei doamne Melania, după ce au fost depistați cu COVID-19
Președintele României, Klaus Iohannis, le-a transmis un mesaj omologului său american, Donald Trump, și primei doamne a SUA, Melania Trump, care au fost testați pozitiv pentru infecția cu SARS-CoV-2.
Mesajul președintelui Klaus Iohannis pentru omologul său american și prima doamnă a SUA. Donald Trump și soția sa, Melania, au fost confirmați recent cu COVID-19
„Cele mai bune urări pentru președintele Donald Trump și prima doamnă a Statelor Unite Melania Trump, pentru o recuperare completă și rapidă din COVID-19”, a scris președintele Klaus Iohannis, vineri, pe pagina sa de Facebook.
Donald Trump, președintele Statelor Unite, și prima doamnă Melania au anunțat vineri că au fost testați pozitiv pentru COVID-19 și că intră în carantină.
„Ne vom începe carantina și procesul de recuperare imediat. Vom trece prin asta împreună!”, a scris președintele american, pe Twitter, vineri dimineață.
În vârstă de 74 de ani, Donald Trump a prezentat o stare de sănătate bună de-a lungul mandatului său de președinte. Un oficial al Casei Albe a anunțat că liderul american poate să muncească în continuare și că va face acest lucru de la reședință.
În schimb, vicepreședintele Mike Pence și soția sa au fost testați negativ pentru infecția cu noul coronavirus. Un oficial al Casei Albe a precizat că președintele și vicepreședintele vor lucra din reședințele lor separate, iar echipele lor vor fi ținute la distanță una de cealaltă.
„Așa cum prea mulți americani au procedat anul acesta, eu și președintele suntem în carantină acasă, după ce am fost testați pozitiv pentru Covid-19. Ne simțim bine și am amânat toate evenimentele programate în perioada următoare. Vă rugăm să vă protejați, vom trece cu toții cu bine prin asta”, a fost mesajul primei doamneMelania Trump, după ce ea și președintele SUA au fost testați pozitiv pentru noul coronavirus.
Președintele Donald Trump a devenit, astfel, unul dintre cele aproape 7,5 milioane de cazuri de COVID-19 depistate în SUA de la izbucnirea crizei sanitare. Statele Unite au un ritm de testare fără egal în spațiul euroatlantic, cu 108 milioane de teste până acum – spre exemplu, națiunea europeană care stă cel mai bine din acest punct de vedere este Marea Britanie, cu doar 24,7 milioane de teste. La rândul ei, Rusia are aproape 49 de milioane de teste, potrivit datelor centralizate vineri de Worldometer.