Ce a scris propaganda rusă despre Călin Georgescu. „Șansa României este înțelepciunea rusească”

Publicat: 25 11. 2024, 10:15
Sursa: Facebook/ Calin Georgescu

Candidatul independent Călin Georgescu a susținut că „șansa României este înțelepciunea rusească” într-un articol pentru postul de propaganda al Rusiei.

Cum este văzut Călin Georgescu de propaganda rusă

Călin Georgescu este considerat un „tehnocrat providențial de grupările național-suveraniste”, dar și ca „deținătorul soluțiilor salvatoare pentru România”, conform Adevărul.

„Dr. ing. Călin Georgescu analizează critic implicarea României în starea tensionată din Est și dă în vileag ce este în spatele situației acutizate din Ucraina. Este învăluit într-o aură de mister, este văzut ca deținătorul soluțiilor salvatoare pentru România. Este implicat în cercuri ocultate ale organizațiilor puterii internaționale, dar este și un patriot”, a scris ziarul de propaganda rusesc.

Acest lucru dovedește că în spatele lui Georgescu este Kremlinul, pe lângă puterea TikTok-ului.

Controversatul Călin Georgescu, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale

Călin Georgescu a fost în partidul AUR și este expert în dezvoltare durabilă, fiind candidatul independent care a intrat în turul al doilea la alegerile prezidențiale din România.

Acesta a stârnit un val de reacții, de-a lungul timpului, prin pozițiile față de geopolitica internațională și istoria României. Cel mai controversat subiect este legat de relația sa cu Rusia, în contextul războiului din Ucraina.