CCR: Statutul cadrelor militare este constituțional

CCR: Statutul cadrelor militare este constituțional

Statutul cadrelor militare, constituţional. Solicitarea PDL a fost respinsă sub aspectul criticilor formulate. Democrat Liberalii susţineau că legea adoptată de Senat pe 9 aprilie nu respectă cererea de reexaminare formulată de preşedintele Traian Băsescu.

Motivul de neconstituţionalitate se referă la faptul că legea adoptată depăşeşte cadrul cererii de reexaminare formulată de Preşedintele României şi dezbătută în cele două Camere ale Parlamentului, fiind astfel neconformă prevederilor art. 77 alin. (2) din Constituţie şi cu toată jurisprudenţa Curţii Constituţionale„, au susținut cei de la PDL.

Senatorii au decis, în 9 aprilie, că militarii pot fi menţinuţi în activitate după împlinirea vârstei de pensionare până la vârsta de 60 de ani, cu aprobarea conducerii instituţiei, în funcţie de nevoile de încadrare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`