CCR îi cere lui Ponta să mai aștepte privind decizia pe Legea Insolvenței

Publicat: 17 06. 2014, 16:23
Foto: gazetadecluj.ro

Curtea Constituțională a României (CCR) i-a transmis premierului Victor Ponta să mai aștepte ca decizia privind Legea insolovenței să fie trimisă la Administrația Prezidențială, relatează B1 TV.

Curtea a precizat că este în vigoare termenul de 30 zile de la data pronunțării în care trebuie să fie redactată decizia CCR.
Preşedintele Curţii Constituţionale (CC), judecătorul Augustin Zegrean, arată în răspunsul la scrisoarea premierului Victor Ponta că în şedinţa din 21 mai, Plenul CC, cu unanimitate de voturi, a respins ca neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că mai multe prevederi din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi ale legii, în ansamblul său, sunt constituţionale, în raport de criticile formulate.

Decizia este definitivă şi general obligatorie, arată preşedintele CC, în răspunsul la scrisoare.

„Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul Deciziei numărul 283 din 21 mai 2014. Potrivit dispoziţiilor art.60 alin.(1) teza a doua din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, termenul de redactare a actului jurisdicţional este de cel mult 30 de zile de la data pronunţării”, Augustin Zegrean.

Preşedintele Curţii mai precizează că, după redactare, decizia va fi comunicată preşedintelui României și va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

„Folosesc acest prilej, domnule prim-ministru, spre a vă asigura de înalta consideraţie a Curţii Constituţionale”, mai spune preşedintele CC, în finalul răspunsului la scrisoarea premierului.

Premierul i-a cerut, marți, președintelui CCR Augustin Zegrean să dispună „măsurile corespunzătoare” pentru ca decizia CCR privind legea insolvenței „să producă efectele legale”.

„Netransmiterea către Președintele României a deciziei Curții Constituționale prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, inclusiv a considerentelor deciziei, este de natură să genereze neîncasarea unor venituri considerabile de către bugetul de stat”, se arată în scrisoarea premierului.

Premierul și-ar dori promulgarea legii insolvenței cât mai curând și a anunţat încă de ieri că statul pierde bani la buget pentru că această lege nu poate fi aplicată. (Detalii AICI)