CCR: Guvernul Ponta 3 este constituțional. Contestația PMP și PDL este inadmisibilă

CCR: Guvernul Ponta 3 este constituțional. Contestația PMP și PDL este inadmisibilă

Curtea Constituțională a decis, sâmbătă, că sesizarea PMP și PDL privind structua Guvernului Ponta 3 este neconstituțională și inadmisibilă.

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean a declarat, sâmbătă, în urma şedinţei Curţii, că sesizarea PDL-PMP privind guvernul Ponta 3 a fost respinsă „ca inadmisibilă”.

„S-a respins ca inadmisibilă, cu majoritate de voturi”, a precizat preşedintele Curţii Constituţionale, pentru Mediafax.

Curtea Constituţională s-a întrunit sâmbătă, pentru a decide în urma unei sesizări a PDL-PMP, dacă învestirea Guvernului Ponta III a respectat rigorile Legii fundamentale, fiind chemată să răspundă pentru prima dată unei astfel de întrebări în privinţa unei remanieri desfăşurată prin proceduri parlamentare.

Opoziţia a depus marți seară la Camera Deputaților către Curtea Constituțională o sesizare de neconstituționalitate privind noul Guvern.

 
PDL şi PMP arată, în sesizarea depusă la CCR, că programul de guvernare aprobat de Parlament în decembrie 2012 a fost completat prin cooptarea UDMR, astfel că hotărârea privind modificările din Guvern aprobată de plenul reunit marţi este neconstituţională.
 
În sesizare democrat liberalii arată că Parlamentul a aprobat o remaniere a Guvernului la propunerea primului ministru, dar că hotărârea adoptată de Parlament este neconstituţională deoarece prin acordul încheiat de UDMR s-a modificat programul de guvernare.

Miniştrii Cabinetului Ponta III au depus miercuri, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestitură, după ce preşedintele şi premierul au ajuns la un acord.

Acesta prevede ca Executivul să-şi asume răspunderea în Parlament pentru un nou program politic, dată fiind modificarea structurii politice.

Programul politic a fost trimis deja la Parlament, iar asumarea răspunderii Guvernul pe acest document are loc marți la ora 15.00.

CCR: Guvernul Ponta 3 este constituțional. Contestația PMP și PDL este inadmisibilă

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)