CCR amână decizia privind revocarea lui Vasile Blaga de la şefia Senatului
Curtea Constituţională a amânat decizia în ceea ce priveşte revocarea lui Vasile Blaga din funcţia de şef al Senatului.
Curtea a amânat miercuri, urmând să se pronunţe joi, decizia privind sesizarea PDL referitor la Vasile Blaga, motivând că unele articole sunt neconstituţionale.
Grupul parlamentar al senatorilor PDL a depus săptămâna trecută la CCR o sesizare privind hotărârea prin care Vasile Blaga a fost înlocuit de la şefia Senatului.
Înlocuirea lui Blaga fusese contestată în iulie la CCR, însă la acel moment a fost respinsă ca fiind inadmisibilă, în condiţiile în care guvernul luase prin ordonanţă de urgenţă competenţa de control a magistraţilor constituţionali în privinţa hotărârilor Parlamentului.
În 3 iulie, liderul PDL Vasile Blaga a fost revocat din funcţia de preşedinte al Senatului, în această poziţie fiind ales preşedintele PNL Crin Antonescu.
Legea de aprobare a OUG 38/2012 privind modificarea atribuţiilor Curţii Constituţionale a fost declarată, miercuri, neconstituţională.
În 18 iulie, Senatul, forul decizional, adoptase legea de aprobare a OUG privind funcţionarea Curţii Constituţionale (CC) în varianta Camerei Deputaţilor. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 38/2012 a modificat competenţa Curţii Constituţionale, în sensul că nu se mai poate pronunţa pe deciziile Parlamentului.