CCR a hotărât că legea uninominalului pur este neconstituțională
Curtea Constituțională a hotărât, miercuri, că legea uninominalului pur este neconstituțională, anunțul fiind făcut de președintele Curții, Augustin Zegrean, arată Mediafax.
Decizia a fost luată după ce PDL a contestat la CCR legea modificată recent în Parlament prin introducerea votului uninominal pur, într-un singur tur.
Acest proiect a fost inițiat de Victor Ponta și Crin Antonescu, trecând de Camera Deputaților cu 180 voturi „pentru”, 30 „împotrivă” şi 26 abţineri.
Proiectul prevede că vor fi aleşi deputaţi şi senatori cei care au câştigat colegiul în care au candidat, iar, suplimentar, în judeţele în care minorităţile au peste 7% reprezentare, acestea vor primi în plus un mandat de parlamentar.
Pragul electoral a fost eliminat şi a fost adoptată o prevedere potrivit căreia delimitarea colegiilor va rămâne aceeaşi ca în 2008.