Subiectul pensiilor speciale a reintrat în atenția publică după ce președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat luni ca vrea să demisioneze din Parlament în ultima zi de mandat pentru a nu beneficia de pensia specială. La scurt timp, și liderul USR, Dan Barna, a anunțat că parlamentarii din formațiunea pe care o conduce își vor depune demisiile din Parlament din același motiv. O simplă demisie din Parlament nu înseamnă însă că alesul în cauză rămâne fără pensie specială. Asta pentru că este nevoie ca demisia să fie formalizată în Legislativ.
Pensiile speciale nu se pot elimina decât prin abrogarea prevederii legale din Statutul senatorilor și deputaților. Concret, pentru eliminarea pensiilor speciale, este nevoie de abrogarea articolului 49 din Legea 96/2006. Cu alte cuvinte, cu demisia sau fără demisia din Parlament, pensiile speciale rămân în legislație.
În aceste condiții, apar mai multe semne de întrebare. În primul rând, de ce vor cei de la USR să dea majoritate absolută PSD în Parlament cu doar două săptămâni înainte de alegeri. De asemenea, era de așteptat ca USR să revendice pensii speciale ca să fie nevoie de demisii?
Totodată, se pune întrebarea dacă USR vrea să repete situația din epoca Dragnea, atunci când a fost creat un precedent în acest sens. La finalul legislaturii trecute și Liviu Dragnea a anunțat că demisionează din Parlament pentru a nu primi pensie specială, însă totul s-a dovedit a fi doar un exercițiu de imagine. Asta pentru că că în realitate demisia nu a fost formalizată în plen, iar Dragnea a rămas cu mandatul complet. Dragnea nu a mai eliminat pensiile speciale, dar a folosit acest artificiu pentru a-i păcăli pe români.
La începutul acestui an, nu mai puțin de 768 de foști senatori și deputați primeau pensii speciale în valoare de peste 10 milioane de euro pe an, potrivit unui răspuns primit de la Parlament de G4 Media.
Dintre aceștia, primesc pensii specialăe 227 de foști senatori. Cea mai mică pensie specială încasată de un senator este de 2.883 de lei pe lună, pentru un mandat incomplet de doar 28 de luni, în timp ce cea mai mare, pentru 3 mandate de câte 4 ani, este de 12.167 de lei lunar. 127 de senatori primeau, la începutul lui 2020, pensie specială pentru un mandat, 54 – pentru că au avut două mandate, iar 46 – pentru trei mandate, mai arată sursa citată.