Cătălin Rădulescu (PSD), despre legea împotriva dublului standard: Nu vindem niciun fel de iluzii. A început să ne placă să ne batem cu corporațiile astea (VIDEO)

Publicat: 14 05. 2019, 21:55

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat, pentru B1 TV, că legea împotriva dublului standard, inițiată de partidul din care face parte, va pedepsi drastic companiile care aduc în România produse de o calitate inferioară celor pe care le comercializează în alte state din Uniunea Europeană.

”Noi am început discuția pe dublu standard cu multe luni în urmă, chiar la Consiliul Național, când președintele a cerut ca să dea drumul pe partea de legiferare și să scoatem o lege cu dublul standard până când europenii se vor gândi, în final, că trebuie să existe o directivă europeană, care să protejeze fiecare stat, să nu existe acest dublu standard.

Acum suntem gata cu o lege, prin care nu se mai permite ca să intre în România medicamente, alimente sau alte obiecte de consum… ANPC și ANSVSA vor controla și orice produs de o calitate inferioară… Avem laboratoare, am început deja controalele și orice companie care-și va mai permie să aducă astfel de produse în România va fi amendată cu 4% din cifra de afaceri.

Nu vindem niciun fel de iluzii!

A început să ne placă să ne batem cu corporațiile astea”, a declarat Cătălin Rădulescu, pentru B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.